Actualitate
Locuitorii Kievului nu mai vor să audă de Lev Tolstoi
Locuitorii Kievului sunt consultaţi într-un proces de vot online pentru a schimba denumirile staţiilor de metrou care amintesc de Rusia, inclusiv de personalităţi precum scriitorul Lev Tolstoi, informează EFE, preluată de Agerpres.
Carte a lui Lev TolstoiFoto: Profimedia Images
După cum a relatat Bucea Live pe canalul său Telegram, propunerea de schimbare vizează, pentru început, cinci staţii ale reţelei de metrou din capitala ucraineană, iar noile denumiri au fost deja alese.
Procedura de schimbare a denumirilor nu este încă oficială, rezultatele urmând să fie prezentate pentru ratificare consiliului local.
Astfel, primele modificări ar putea viza staţia „Ploşcea Lva Tolstoho”, referire la autorul romanului „Război şi pace”, care ar urma să fie redenumită „Vasîl Stus”, numele poetului, traducătorului şi criticului literar ucrainean disident care a murit în 1985 într-un lagăr de muncă sovietic pentru prizonieri politici.
Staţia „Brest”, care este şi numele unui oraş din Belarus, ar urma să fie redenumită „Bucea”, după numele oraşului ocupat de forţele ruse pe 31 martie şi eliberat pe 2 aprilie, unde au fost descoperite cadavrele a zeci de civili.
Staţia cunoscută anterior drept „Eroii Niprului”, o reminiscenţă istorică rusească, ar urma să se numească „Eroii Ucrainei”, iar staţia „Minsk”, denumită astfel în cinstea capitalei Belarusului, îşi va schimba numele în „Varşovia”, capitala Poloniei învecinate, care şi-a arătat clar sprijinul pentru guvernul de la Kiev şi a primit zeci de mii de refugiaţi ucraineni în timpul invaziei ruse.
În cele din urmă, staţia „Prietenia popoarelor” ar putea fi în curând redenumită „Zeiţa”.
După invazia rusă din 24 februarie, în multe din oraşele bombardate au fost iniţiate proceduri de schimbare a denumirilor străzilor, pieţelor şi chiar ale oraşelor ale căror nume amintesc de istoria comună care a unit Ucraina şi Rusia de-a lungul secolelor. Una din cele mai semnificative este schimbarea numelui oraşului Dnipropetrovsk, al patrulea oraş ca mărime, în Dnipro. Schimbarea numelui a fost aprobată de Radă (Camera deputaţilor) care a considerat-o o chestiune de „demnitate naţională, a renaşterii Ucrainei”.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



