Connect with us

Actualitate

Conferința „Viitorul Europei” la final. Consultarea cetățenească s-a încheiat, urmează negocieri dificile care pot redefini Uniunea

Publicat

pe

Conferința privind viitorul Europei a fost lansată în luna martie 2021, într-o încercare – născută dintr-o idee a președintelui francez Emmanuel Macron – de a răspunde la întrebarea: „Cum să le oferim cetățenilor un cuvânt de spus cu privire la modul în care ar trebui să funcționeze UE?”

Cristian FeleaFoto: Hotnews

În ultimul an, delegații formate din reprezentanți ai cetățenilor Uniunii – grupate în patru formate, pe tematici diferite[1] – au fost reunite în dezbateri pentru a avansa soluții și idei legate de viitorul Uniunii Europene, iar factorii de decizie politică s-au reunit în mod regulat pentru sesiuni plenare la Strasbourg.

Sesiunea de închidere a lucrărilor de la sfârșitul lunii aprilie a selectat 49 de propuneri[2] care au fost prezentate oficial luni, cu ocazia zilei de 9 Mai.

Ziua de 9 mai 2022 a marcat oficial finalul Conferinței privind viitorul Europei, ocazie cu care a fost prezentat raportul final[3] președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, și președintelui francez Emmanuel Macron, a cărui țară deține președinția de șase luni a Consiliului UE.

Printre cele 49 de propuneri din raportul final se numără și modificarea tratatelor europene, cea mai sensibilă dintre schimbări referindu-se la eliminarea dreptului de veto al statelor membre în anumite chestiuni.

Președintele francez Emmanuel Macron a susținut în plenul adunării parlamentare apelurile la convocarea unei convenții pentru a discuta revizuirile la tratatele care guvernează Uniunea Europeană, mărturisind (așa cum era de așteptat, de altfel) că susține ideea de „reformă instituțională”.

Urmează, după cum ne putem da seama, o etapă de negocieri dificile, pentru că – deși Uniunea Europeană și-a dovedit imensa utilitate în criza pandemică și cea născută din invadarea teritoriului Ucrainei prin agresiunea militară a Federației Ruse – reținerile statelor membre în avansarea către o formă de integrare confederativă[4] (sau federativă[5]) încă prevalează, din diverse motive.

Cu tot efortul de a crea un mecanism de consultare cetățenească – pe care Guy Verhofstadt l-a numit „democrație directă” – prin Conferința „Viitorul Europei”, care s-a vrut și absolut transparent, pentru că toate dezbaterile au fost publice și deschise, deja au apărut remarci acide din partea oponenților integrării unionale avansate care pun la îndoială acest exercițiu de participare cetățenească și consideră concluziile consultărilor ca fiind oarecum manipulate politic de către cei care vor să creeze un stat european.

Există, se pare, și un text semnat de reprezentanți ai unui grup de state membre – Danemarca, Polonia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Slovenia, Suedia, România, Bulgaria, Republica Cehă și Malta[6] – care avertizează că nu se poate pune problema unor negocieri privind revizuirea tratatelor europene („o revizuire a tratatelor nu a fost niciodată un obiectiv al Conferinței”[7]):

„Deși nu excludem nicio opțiune în această etapă, nu susținem încercările premature de a lansa un proces de modificare a tratatului. Avem deja o Europă care funcționează. Nu trebuie să ne grăbim în reforme instituționale pentru a obține rezultate.”

REUNIUNEA FINALĂ A CONFERINȚEI

Conferința privind viitorul Europei și-a desfășurat ședința de închidere în Parlamentul European în zilele de 29 și 30 aprilie ac.. Din amplul proces de consultare cetățenească au rezultat peste 300 de propuneri pentru reformarea Uniunii Europene, din care s-au selectat cele 49 aprobate în cadrul unei ultime sesiuni plenare în Parlamentul European.

Vineri, 29 aprilie 2022, delegația Parlamentului a decis să sprijine proiectele de propuneri ale plenului. Eurodeputații au subliniat rolul important pe care l-a jucat Parlamentul în perioada premergătoare acestui moment, de exemplu prin garantarea faptului că, pe tot parcursul procesului, contribuția cetățenilor va rămâne în centrul deliberărilor.

Sesiunea de vineri a început cu propunerile prezentate de președinții grupurilor de lucru și de purtătorii de cuvânt ai cetățenilor și aproape toți vorbitorii au fost de acord că propunerile cuprind reforme importante bazate pe recomandările cetățenilor.

Aceștia au subliniat, de asemenea, realizările concrete ale Parlamentului în ceea ce privește asigurarea unui proces eficient și democratic, de exemplu, prin înființarea unor grupuri de lucru, care au prezentat proiectele de propuneri în plen. (europarl.europa.eu) Citeste continuarea pe Contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul