Connect with us

Actualitate

Se retrage Rusia din Siria forțată de războiul din Ucraina? / Iranul vrea să îi ia locul

Publicat

pe

Această supoziţie a fost lansată cu 4 zile în urmă de site-ul „DEBKAfile„, iar apoi de cotidianul “The Moscow Times” citând surse din „cercuri militare”.

Soldati rusi in Siria (foto arhiva)Foto: Captura YouTube

Potrivit acestora, „Rusia, care are probleme în Ucraina, a decis să retragă prezenţa militară din Siria, militarii ruşi fiind adunaţi la bazele militare de la Khmeimim, Qamishli şi Deir ez-Zor, iar apoi sunt trimişi pe calea aerului pe frontul din Ucraina”.

Conform datelor din 2021, în Siria se găsesc 6 mii de militari ruşi.

Golul lăsat va fi umplut de Iran

Pentru a nu lăsa locul gol în Siria în urma retragerii, Rusia s-a înţeles cu Iranul, se afirmă în ştirile publicate. În acest punct atrage atenţia vizita efectuată ieri de preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, în Iran, unde s-a întâlnit cu liderul religios Ali Khamenei şi preşedintele Ebrahim Raisi. La întâlnire a fost prezent şi comandantul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei, Esmail Qaani.

Este a doua vizită pe care Assad o efectuează în Iran, din februarie 2019 şi până în prezent; se mai presupune că Rusia a transferat treptat Hezbollah-ului iranian şi Gardienilor Revoluţiei toate bazele militare din Siria, cu excepţia Khmeimim.

Mutarea pe care o face Rusia în Siria ar putea afecta Procesul de la Astana. Aleksey Arestovici, consilierul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, comenta: „Se înţelege că Rusia a fost obligată să părăsească regiunea Orientului Mijlociu. După ce s-a jucat de-a războiul timp de 7 ani în Siria, se retrage ca şi cum nu s-ar mai întoarce. După retragerea Rusiei, în regiune vor avea lco evoluţii importante care vor avea legătură cu Iranul.”

Este amintit faptul că odată cu retragerea Rusiei, Israelul şi Iranul se vor afla faţă în faţă în sudul Siriei.

A retras soldaţi şi rachete Iskander

Se pare că Rusia a retras soldaţi şi din Armenia, Tadjikistan şi Osetia de Sud. Conform Departamentului de Informaţii al Ministerului Apărării din Ucraina, Rusia şi-a retras rachetele „Iskander” pe care le amplasase în oraşul Gyumri, din Armenia, în timpul ultimului război dintre Azerbaidjan şi Armenia, potrivit cotidianului turc Hurriyet.

După retragerea SUA din Afganistan, Moscova, care a masat soldaţi în Tadjikistan sub pretextul că-şi apără frontierele, a retras şi o mare parte a acestora. Şi trupele ruseşti desfăşurate în Osetia de Sud, în urma războiului de 5 zile, din 2008, dintre Rusia şi Georgia au fost transferate pe frontul din Ucraina.

—

Cele mai noi informații de vineri privind războiul din Ucraina sunt LIVE aici pe HotNews.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul