Connect with us

Actualitate

Kiev: Rusia este înapoiată istoric și nu trebuie să-și bage nasul când vine vorba de integrarea în UE

Publicat

pe

”Rusia nu a ajuns la un nivel suficient de înalt de dezvoltare istorică încât să-și dea cu părerea despre valorile europene”, a transmis sâmbătă Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al ministerul ucrainean al afacerilor externe citat de Kyiv Independent.

Comisia EuropeanaFoto: Comisia Europeana

El a reacționat astfel, pentru European Pravda, față de recentele amenințări ale Moscovei cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Oficialul a mai spus că Rusia ar trebui să-și vadă de treabă în ceea ce privește UE.

Rusia şi-a schimbat poziţia în problema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, a declarat adjunctul şefului misiunii diplomatice ruse pe lângă Naţiunile Unite, Dmitri Polianski, subliniind că de acum aceasta este similară cu poziţia privind intrarea Ucrainei în NATO, relata vineri ediţia în limba rusă a publicaţiei Forbes.

Kremlinul indicase anterior că tema intrării Ucrainei în UE „se află într-o altă dimensiune” decât cea privind aderarea la NATO.

De ce și-a schimbat Moscova poziția

Rusia nu mai consideră aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ca parte a acordului de pace, poziţia Moscovei fiind de acum similară celei privind aderarea Ucrainei la NATO.

Rusia insistă asupra statutului de neutralitate al Ucrainei, ceea ce înseamnă că ea trebuie să renunţe la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, a declarat Polianski într-un interviu pentru publicaţia britanică UnHerd News. Polianski a subliniat că poziţia Rusiei s-a schimbat după afirmaţia şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, care a spus că situaţia din Ucraina trebuie rezolvată „pe câmpul de luptă”.

„În această etapă, eu – la drept vorbind – nu văd vreo posibilitate pentru o soluţionare diplomatică, dată fiind poziţia Ucrainei şi încercările ţărilor occidentale de a înteţi conflictul. Trebuie să recunosc că, în prezent, nu există nicio posibilitate pentru diplomaţie”, a afirmat diplomatul rus, citat de Forbes.ru.

Poziţia Rusiei cu privire la aderarea Ucrainei la UE s-a schimbat şi după creşterea livrărilor de arme din partea Uniunii Europene, care a „început să semene tot mai mult cu NATO”, a afirmat Polianski.

După vizita efectuată la începutul lunii aprilie în Ucraina împreună cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, a subliniat într-o postare pe Twitter că războiul din Ucraina „trebuie câştigat pe câmpul de luptă”.

”Barbarii și hoții ruși”

La Kiev, consilierul şefului cancelariei prezidenţiale, Mihailo Podoleak, a calificat această schimbare de poziţie a Moscovei drept o „ipocrizie clasică din partea Rusiei”, potrivit Agerpres. „Ipocrizie clasică a Rusiei. Ieri Kremlinul era încă împotriva aderării Ucrainei la NATO, dar nu şi la UE. Aceasta dovedeşte o dată în plus că orice cuvinte ale Moscovei nu valorează nici măcar hârtia pe care sunt scrise şi nici timpul irosit pentru discuţii”, a declarat Podoleak.

El a subliniat că lumii nu îi mai pasă de părerea „barbarilor” şi a „hoţilor”. Rusia s-a opus categoric intrării Ucrainei în NATO, numind-o o „linie roşie” şi explicând că aceasta comportă riscuri la adresa securităţii sale naţionale. După invazia rusă în Ucraina, Kremlinul a numit posibila aderare la NATO unul dintre motivele războiului împotriva Ucrainei, notează Delo.ua. Ţara agresoare nu avea însă obiecţii faţă de aderarea Ucrainei la UE.

Oficialii ruşi afirmau că, întrucât UE nu este un bloc militar, ea nu poate să reprezinte nicio ameninţare pentru Federaţia Rusă, conform aceleiaşi publicaţii ucrainene. Kievul şi-a depus candidatura pentru aderarea la UE în 28 februarie, la câteva zile după declanşarea invaziei ruse.

La 9 mai, autorităţile ucrainene au pregătit răspunsuri la întrebările unui chestionar care trebuie completat de orice ţară ce solicită aderarea la Uniunea Europeană. Este vorba de acea parte a anchetei „care priveşte criteriile politice, instituţiile democratice, drepturile omului”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse2 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul