Actualitate
Grupul de luptă NATO din România se constituie oficial și va fi dispus la Cincu / Franța va aduce în România și un detașament de apărare antiaeriană
Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) din România se constituie, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră, anunță MApN. Grupul de Luptă este condus de Franța, țară care va mai aduce în România și o componentă de apărare antiaeriană.
Militari francezi ai Grupului de Luptă NATO din RomâniaFoto: MApN
„Constituirea grupurilor de luptă (Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria) se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe termen mediu și lung, ca urmare a conflictului militar declanșat de Federația Rusă în Ucraina”, transmite MApN.
La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance („Spearhead”) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), va forma BGFP pe teritoriul național, integrând, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.
Franța aduce în România și un detașament de apărare antiaeriană
„Forțele principale ale BGFP vor fi dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde vor executa misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României”, notează MApN.
„Totodată, Franța va disloca un detașament de apărare antiaeriană în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia”, mai transmite MApN.
„BGFP va conduce la creșterea cooperării militare a României cu Franța și, implicit, la creșterea securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de reacție în contextul crizei din regiunea Mării Negre”, se arată în comunicatul MApN.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



