Actualitate
Republica Dominicană: Ministrul Mediului împuşcat de un apropiat în propriul birou
Ministrul Mediului din Republica Dominicană, Orlando Jorge Mera, a fost împuşcat mortal luni de un apropiat în biroul său din interiorul ministerului, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, notează AFP și Agerpres.
Ministerul Mediului, Rep. DominicanăFoto: Profimedia Images
„Informaţiile pe care le deţinem în acest moment indică faptul că, la primele ore ale zilei de astăzi (luni), ministrul Mediului şi-a pierdut viaţa într-un atac armat în biroul său”, a declarat Homero Figueroa.
„Miguel Cruz, persoana identificată ca trăgător, era un prieten personal al ministrului”, a adăugat el, precizând că acesta a fost „arestat” şi că o anchetă este în curs pentru a afla motivul crimei.
Potrivit mai multor surse din cadrul ministerului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un bărbat înarmat a intrat în forţă în cursul reuniunii săptămânale a ministrului cu adjuncţii săi şi a deschis focul.
Acest apropiat al victimei a putut avea acces mai uşor în zonele de securitate din cadrul ministerului.
Poliţia a refuzat deocamdată orice comentariu. Echipele AFP aflate la faţa locului au văzut intrând în clădire unităţi ale poliţiei de elită.
„Suntem consternaţi de ceea ce s-a întâmplat”, a scris pe Twitter Ministerul Mediului al cărui sediu din Santo Domingo a fost evacuat.
Ministrul Mediului era fiul fostului preşedinte dominican Salvador Jorge Blanco (1982-1986), mai scrie AFP.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



