Actualitate
După 40 de ani, Boris Johnson salută „efortul naţional” care a dus la câştigarea războiului din Insulele Falkland
Prim-ministrul britanic Boris Johnson li s-a alăturat marţi unor foşti combatanţi pentru a omagia „imensul efort naţional” care a permis „eliberarea” în urmă cu 40 de ani a insulelor Falkland (insulele Malvine), arhipelag din Atlanticul de sud sub control britanic, în urma unui război fulger cu Argentina, relatează Agerpres.
Boris JohnsonFoto: Gov.uk
„Aţi fost vârful de lance al unui imens efort naţional, prin care ţara noastră a trimis o forţă operaţională în Atlanticul de Sud pentru a elibera un teritoriu britanic de sub ocupaţie”, le-a spus marţi foştilor combatanţi premierul Boris Johnson.
„Şi chiar mai mult, pentru a da valoare principiului potrivit căruia poporul din insulele Falkland – ca toate popoarele lumii – are dreptul de a-şi decide propriul viitor şi de a trăi în pace pe teritoriul său”, a mai spus Johnson, în cadrul unei ceremonii organizate de Royal British Legion.
Ceremonia, transmisă în direct pe internet, a avut loc la National Memorial Arboretum, în centrul Angliei, pentru a-i omagia pe foştii combatanţi, familiile îndoliate, precum şi personalul de sprijin civil pentru trupele britanice. Manifestarea a avut loc în paralel cu cea desfăşurată în Falklands, în capitala Port Stanley.
Războiul în care Marea Britanie şi Argentina s-au luptat timp de 74 de zile în 1982 în urma invadării acestui teritoriu de către argentinieni pe 2 aprilie s-a soldat cu peste 900 de morţi: 649 de soldaţi argentinieni, 255 britanici şi trei locuitori ai insulei.
Ziua de 14 iunie, în care forţele argentiniene s-au predat, este sărbătorită în arhipelag ca „ziua eliberării”.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



