Actualitate
Kievul a aprobat demiterea şefului Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi
Guvernul de la Kiev a aprobat demiterea lui Serghii Osaciuk din funcţia de şef al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, transmite bucpress.eu.
CernautiFoto: Captura – Ilie Pintea/RRA
Informaţia a fost transmisă de reprezentantul Cabinetului de Miniştri în Rada Supremă, Taras Melniciuk, pe propriul canal de Telegram, potrivit BucPress, citat de News.ro.
„A fost aprobată demiterea lui Serghii Dmitrovîci Osaciuk din funcţia de şef al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi”, a scris Melniciuk.
De asemenea, informaţia a fost confirmată de serviciul de presă al Cabinetului de Miniştri, transmite UA:Suspilne.
Recent, la sediul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi au avut loc percheziţii.
Serghei Osaciuk fusese numit guvernator în anul 2019 şi s-a remarcat printr-o serie de declaraţii şi măsuri controversate, precum lansarea unor informaţii false despre Masacrul de la Fântâna Albă şi înlăturarea din Piaţa Centrală din Cernăuţi a bannerului care reproducea prima atestare documentară a oraşului, emisă de domnitorul Alexandru cel Bun, conform BucPress.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



