Connect with us

Actualitate

Macron spune că Franţa ajută România în privinţa cantităţilor de cereale blocate în Ucraina

Comisarul

Publicat

pe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, joi, că Franţa ajută România să tranziteze marile cantităţi de cereale blocate în Ucraina în lipsa unui „cadru” care să le permită să plece prin Marea Neagră din cauza blocadei ruse, scrie lefigaro.fr, citat de News.ro.

Emmanuel MacronFoto: Gonzalo Fuentes / AP – The Associated Press / Profimedia

„Vom continua confruntarea diplomatică cu Rusia, cu secretarul general al Naţiunilor Unite, pentru a folosi portul Odesa ca port maritim de ieşire pentru seminţe (porumb, grâu…)” care sunt blocate”, a explicat. preşedintele francez la postul de televiziune TF1.

Dar, „pentru că Rusia refuză, lucrăm la o altă cale, care este să trecem prin România, Odesa aflându-se la doar „câteva zeci de kilometri” de graniţa româno-ucraineană. Pentru că acest lucru ar permite să se poată accesa în special Dunărea şi căile ferate, pentru a transporta aceste cereale pe pieţele internaţionale, potrivit acestuia.

România, unde Emmanuel Macron a efectuat o vizită marţi şi miercuri înainte de a pleca la Kiev, este „în plin proces de a face investiţiile” pentru „a constitui un fel de punct de legătură, de la care putem mult mai rapid şi mai masiv decât facem. astăzi să exportăm aceste cereale”. Franţa o va ajuta cu experţii noştri, soldaţii noştri, companiile noastre”, a adăugat Emmanuel Macron.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat despre soluţia pentru cozile de camioane încărcate cu cereale din Ucraina, că problema este „în curs de rezolvare”. „Este nevoie de noi linii de logistică, este nevoie de noi puncte de trecere a frontierei şi toate acestea sunt în lucru”, a explicat Iohannis, menţionând că, în Portul Constanţa, de exemplu, a existat, doar în ultima lună, o creştere cu 400% a tranzitului în ceea ce priveşte grâul din Ucraina.

Klaus Iohannis a fost întrebat, la Kiev, care este soluţia pe care autorităţile din România o pot găsi pentru a rezolva problema cozilor de camioane încărcate cu cereale, care se întind pe zeci de kilometri.

„Aceleaşi coloane de tiruri le-am văzut şi noi când am venit azi-noapte aici. Este o problemă pe care aş putea să o definesc ca fiind în curs de rezolvare. Trebuie să înţelegem de unde am pornit. Schimburile comerciale între România şi Ucraina nu au fost foarte intense, iar tranzitul mărfurilor ucrainene prin România a fost, aş putea să spun, chiar foarte redus până acum câteva luni”, a afirmat el.

Potrivit şefului statului, tranzitul mărfurilor care sosesc în România sau din România care merg în Ucraina nu au fost foarte intense.

„Vedeţi, toate aceste lucruri s-au schimbat foarte repede. Este nevoie de noi linii de logistică, este nevoie de noi puncte de trecere a frontierei şi toate acestea sunt în lucru. Ca să vă dau un exemplu poate concret şi legat de ce s-a discutat şi astăzi: tranzitul grâului din Ucraina la Portul Constanţa. Am avut doar în ultima lună de zile o creştere a acestui tranzit cu 400%, deci de patru ori mai mult! Este ceva impresionant, dar, până când reuşim să avem aceeaşi creştere şi pe cale rutieră, pe Dunăre, pe cale ferată, este evident că e nevoie de investiţii. Am discutat şi astăzi cu preşedintele Zelenski aceste chestiuni şi vom lucra în continuare la ameliorarea acestor situaţii”, a adăugat Iohannis.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse22 de ore ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse22 de ore ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul