Actualitate
VIDEO China și-a lansat la apă al treilea său portavion, botezat Fujian
China și-a lansat vineri al treilea portavion, Fujian, proiectat și construit în China, a anunțat presa de stat, evenimentul fiind un mesaj către puterile rivale, inclusiv către Statele Unite, în timp ce Beijingul continuă să își modernizeze armata, transmite Reuters.
Fujian a devenit al treilea portavion din dotarea marinei chinezeFoto: Twitter
Șampanie, panglici colorate, tunuri cu apă și efecte cu fum au fost folosite pentru a sărbători lansarea și botezul oficial al navei de război în cadrul unei ceremonii la șantierul naval Jiangnan din Shanghai.
Zeci de membri ai Marinei chineze s-au aliniat în fața navei și au cântat imnul național în cadrul ceremoniei, la care au participat, de asemenea, oficiali de rang înalt, inclusiv Xu Qiliang, vicepreședintele Comisiei militare centrale.
Portavionul dispune de o punte de zbor pe toată lungimea cu un sistem de lansare prin catapultare, potrivit presei de stat.
Fujian se va alătura Shandong, pus în funcțiune la sfârșitul anului 2019, și Liaoning, pe care China l-a cumpărat la mâna a doua din Ucraina în 1998 și l-a recondiționat.
Doar Statele Unite, dotată cu 11 portavioane, au mai multe astfel de nave. Clasată imediat sub China, Marea Britanie are două în funcțiune.
Lansarea Fujianului demonstrează capacitatea tot mai mare a armatei chineze, într-o perioadă de tensiuni tot mai mari cu Statele Unite în legătură cu Taiwanul și cu pretențiile Beijingului în Marea Chinei de Sud.
Noul portavion a fost numit după provincia de coastă Fujian, care se află chiar peste strâmtoarea Taiwanului, și este sediul Comandamentului Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare.
Power of Peace Strengthened. Congrats to all the peace-loving people on the launch of the 3rd Chinese aircraft carrier „Fujian” in Shanghai. pic.twitter.com/8w4d4CJ3Nf
— XIE Yongjun 解勇军 (@XIEYongjun_CHN) June 17, 2022
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



