Actualitate
Wimbledon 2022: Organizatorii renunță la una dintre tradițiile de la All England Club
A mai rămas puțin timp până la startul ediției din 2022 a turneului de la Wimbledon, iar organizatorii au precizat că renunță la una dintre tradițiile cu care eram obișnuiți de zeci de ani.
Wimbledon 2022Foto: AELTC/Jed Leicester / PA Images / Profimedia
Wimbledon 2022 – Vor fi permise antrenamentele pe central și pe terenul 1
Organizatorii londonezi au anunțat că vor permite începând de la ediția din acest an antrenamentele pe terenul central, dar și pe terenul 1 (cele mai mari ale complexului de la All England Club).
Conform acestora, scorul principal este acela de a îmbunătăți aderența gazonului.
La ediția din 2021, iarba de pe central a fost mai alunecoasă decât pe celelalte terenuri, iar acest lucru a dus la mai multe căzături, dar și la două accidentări serioase: Serena Williams și Adrian Mannarino (au fost obligați să abandoneze).
Este de așteptat ca printre ce care vor fi lăsați să se antreneze pe terenul central să se afle nume importante precum Rafael Nadal și Carlos Alcaraz. Cei doi iberici sosesc luni la Londra pentru a începe pregătirea în vederea participării la al treilea Grand Slam al anului.
Wimbledon 2022 va avea loc în perioada 27 iunie – 10 iulie.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



