Actualitate
4 Martie 1977 a fost o zi neagră pentru România.
4 Martie 1977 a fost o zi neagră pentru România.
4 Martie 2018 și celelalte zile care vor urma sunt zile în care trebuie să conștientizăm pericolul neurmăririi comportării în timp a construcțiilor. Avem legislație, avem coduri, iar în Parlament sunt propuneri legislative de modificare a ordonanței de protecție antiseismică. Dar nu avem conștiința obligației de a pune în siguranță fondul construit și de a respecta legislația. Obligațiile nu sunt doar ale autorităților, sunt ale tuturor proprietarilor. Să construim fără autorizație, să nu respectăm documentațiile, să evităm obținerea avizelor, să căutam pseudo-proiectanți și constructori care nu sunt abilitați înseamnă că ne păcălim singuri și, mai mult decât atât, punem în pericol nu numai viața noastră, ci și a celor din jur.
Poate nu e târziu să ne responsabilizăm. Să nu ne panicăm, dar să nu uităm: a fost o zi de 4 Martie care a lăsat în urmă clădiri distruse, familii îndoliate, durere.
Rodica Paraschiv,
deputat PSD Prahova
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 4 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



