Connect with us

Actualitate

Șefa diplomației de la Londra, Liz Truss, va candida la șefia partidului Conservator / Cine mai intră în cursă

Publicat

pe

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, își va lansa luni candidatura pentru conducerea conservatorilor, după demisia lui Boris Johnson.

Liz TrussFoto: Rob Pinney / AFP / Profimedia

Șefa diplomației de la Londra, Liz Truss, se va înscrie în cursă, promițând că va susține ”principiile conservatoare clasice”, relatează Mail.

Potrivit Mail, Truss va promite reducerea impozitul pe profit și măsuri pentru a reduce criza costului vieții.

Liz Truss, unul dintre cei mai activi și vizibili miniștrii ai cabinetului condus de Boris Johnson, era cotată drept favorită la începutul lunii iunie, când acesta a supraviețuit unei moțiuni de cenzură.

Liz Truss s-a făcut remarcată inclusiv pe plan internațional fiind foarte activă în privința susținerii Ucrainei în războiul declanșat de Vladimir Putin. Truss conducea atunci în preferințele exprimate de membrii partidului conservator, în diferite sondaje publicate pe site-ul formațiunii.

De-a lungul timpului, Truss și-a cultivat cu atenție imaginea publică. Anul trecut, amintește Reuters, a fost surprinsă într-o ipostază care făcea trimitere la o imagine similară din 1986 în care personajul central era prima femeie premier a Marii Britanii Margaret Thatcher.

În vârstă de 46 de ani, Truss a deținut poziția de ministru al comerțului internațional în primii doi ani de guvernare a Cabinetului Boris Johnson. A făcut campanie pentru Brexit, iar anul trecut a fost numită negociator șef cu UE.

Sâmbătă și-au mai anunțat intrarea în cursă și Jeremy Hunt, fost ministru de externe, Nadhim Zahawi de la finanțe și fost ministru al educației, cotați și ei printre favoriți. Fostul ministru al sănătății Sajid Javid se înscrie și el în bătălie.

Ministrul transporturilor

Și ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, a declarat sâmbătă pentru publicaţia Sunday Times că se va înscrie în cursa pentru şefia Partidului Conservator.

Shapps a exclus organizarea de alegeri naţionale în cazul unei victorii, angajându-se să pregătească un buget de urgenţă în primele 100 de zile ale eventualului său guvern pentru a reduce taxele achitate de persoanele cele mai vulnerabile şi pentru a acorda sprijin de stat firmelor cu un consum ridicat de energie, relatează ziarul într-un articol publicat online pe internet sâmbătă.

E nevoie de un guvern sobru

„Am avut doi ani şi jumătate de guvernare tactică de către un centru adeseori distras. Acest lucru trebuie să înceteze. Trebuie să fim un guvern strategic, sobru în analiza sa şi nu unul care caută publicitate”, a spus Shapps, potrivit Agerpres.

Potrivit Sunday Times, obiectivul lui Shapps este de a face faţă crizei legate de costul vieţii şi de a reconstrui economia britanică astfel încât aceasta să devină cea mai importantă în Europa până în 2050.

Anterior, ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, unul dintre candidaţii favoriţi pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a anunţat sâmbătă că a luat decizia de a nu se prezenta în competiţia pentru şefia partidului şi a guvernului.

Boris Johnson a anunţat joi că demisionează din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit, cedând în faţa apelurilor din partea miniştrilor şi parlamentarilor Partidului Conservator, potrivit Reuters.

Cu o poziţie slăbită considerabil după o serie de scandaluri, între care cel legat de petrecerile desfăşurate la Downing Street în timpul restricţiilor din pandemie, alegeri parţiale încheiate cu înfrângeri usturătoare pentru conservatori şi demisii în lanţ din cabinet, Johnson a fost constrâns să-şi dea demisia, dar a spus că doreşte să rămână la conducerea guvernului până la numirea viitorului premier.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul