Connect with us

Exclusiv

Carte funciară online, disponibilă la doar un click distanță!

Publicat

pe

Documentele de care ai nevoie pentru diferite proiecte se pot obține acum foarte ușor doar prin câteva click-uri și date introduse. Spre exemplu, cartea funciară este unul dintre aceste documente pe care le poți avea într-un timp scurt fără să te deplasezi sau să pierzi timp prețios la ghișee. Pentru a obține actul este necesar să introduci câteva informații pe site-ul extrascfonline.ro și mai apoi îl vei primi prin poșta electronică. Acum ai extrasul de carte funciară disponibil la doar un click distanță!

Comandarea unui astfel de document se face prin introducerea următoarelor informații: tipul său (teren, construcție sau apartament), numărul cărții funciare anterioare, numărul cadastral, topografic, județul, comuna, orașul sau sectorul unde se află terenul sau imobilul în cauză. După ce ai introdus corect aceste informații, e timpul să treci la datele de facturare. Prețul unui extras carte funciara online este unul redus, iar dacă optezi și pentru un al doilea document, costul celui de-al doilea este și mai mic.

Scăpa complet de grijile asupra acestui document! După ce ai completat datele necesare, acesta va ajunge la tine prin poșta electronică și nu este necesar să te deplasezi nici pentru a-l solicita și nici pentru a-l ridica. Prin adresa de e-mail furnizată ți se va trimite documentul și poți începe în scurt timp toate proiectele tale!

Online-ul mai sigur și mai eficient!

De foarte multe ori ne îngrijorăm asupra documentelor pe care trebuie să le obținem. Gândurile că nu vor ajunge în timp util sau într-o stare bună ne fac să fim concentrați doar pe acest subiect, uitând că avem alte lucruri de făcut. Pentru a elimina complet toate aceste griji, e timpul să apelezi la online!

Site-ul extrascfonline.ro îți oferă posibilitatea de a solicita rapid, sigur și doar online extrasul de carte funciară. După ce ai terminat cu furnizarea datelor, poți face în continuare activitățile dorite fără să fii condiționat de data emiterii documentului. Acesta se va livra prin poșta electronică, fiind lipsit de deteriorări așa cum este posibil în cazul poștei tradiționale.

Peste 12000 de extrase au fost procesate în cadrul acestui site, așadar totul se întâmplă în siguranță și cu maximă eficiență! Dacă ai nevoie de un extras de carte funciară online, acum ai ocazia de a-l solicita. Nu mai pune pe pauză proiectele tale și începe să construiești ceea ce îți dorești!

Când ai nevoie de un extras de carte funciară?

În primul rând, trebuie să știi că extrasul de carte funciară este ca un act de identitate al imobilului. Pe acest document se află înscrise informații despre imobil sau teren precum dreptul de proprietate, descrierea acestuia, a vecinătăților, ipoteci ori alte privilegii imobiliare, dacă există.

În al doilea rând, ai nevoie de acesta atunci când reînnoiești actul de identitate, atunci când vrei să semnezi un contract cu un furnizor, dacă vrei să deschizi o firmă sau dacă vrei să soliciți un împrumut la bancă. Documentul este cel care are capacitatea de a securiza o tranzacție, fiind evidența tehnică, economică și juridică asupra unui teren sau imobil.

 

 

 

Contact:

contact@extrascfonline.ro

0746 548 798

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul