Connect with us

Actualitate

De ce se caută oameni în învăţământ, deşi au fost suspendate angajările la stat. Explicaţiile ministrului Câmpeanu

Publicat

pe

Ministrul Sorin Cîmpeanu vine cu precizări legate de adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă prin care se permit angajări în sistemul naţional de învăţământ, la două săptămâni de când statul a suspendat angajările în sistemul bugetar pentru 6 luni, el afirmând că prin acest act normativ „nu ‘se dă liber’ la angajări nejustificate”, iar ministerul este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educaţie.

Sorin CampeanuFoto: Agerpres

„Într-un context în care Guvernul trebuie mai mult decât oricând să gestioneze responsabil resursele ţării în încercarea de a genera creştere economică, managementul cheltuielilor publice reprezintă o prioritate. Însă, pe de altă parte, suntem cu toţii conştienţi că educaţia de calitate depinde de existenţa, stabilitatea şi motivaţia resursei umane. Copiii noştri au nevoie să se pregătească cu oameni care îşi doresc să facă acest lucru într-un cadru pe care noile legi ale Educaţiei îl vor asigura în spiritul unei necesare reforme reale. Acesta este contextul general în care Guvernul a adoptat vineri, 15 iulie, ordonanţa de urgenţă prin care se permit angajări în sistemul naţional de învăţământ”, a precizat ministrul Educaţiei, potrivit Agerpres.

Acesta a arătat că restricţiile de angajare sunt prevăzute prin OUG 80 până la 31 decembrie 2022 pentru diminuarea cheltuielilor bugetare acolo unde este posibil.

„Prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern vineri, 15 iulie, la propunerea Ministerului Educaţiei, nu ‘se dă liber’ la angajări nejustificate! Textul OUG precizează: ‘Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi aprobat în şedinţă de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar

vacante din unităţile de învăţământ’. Ministerul Educaţiei este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educaţie”, a menţionat ministrul.

Cîmpeanu a mai explicat că sunt absolvenţi de învăţământ superior (promoţia 2022) care doresc să se îndrepte către o carieră didactică, iar mulţi dintre aceştia nu au reuşit să finalizeze până acum procedurile pentru înscrierea la concurs.

„Ar fi, oare, mai bine să rămână până anul viitor fără un loc de muncă, în condiţiile în care este nevoie de profesori în şcolile româneşti? Titularizarea (angajarea pe durată nedeterminată), dar şi angajarea cadrelor didactice pe durată determinată trebuie să se facă înainte de începerea anului şcolar, în data de 5 septembrie. Dacă nu angajăm, cine ar intra la clasă, începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm proces didactic? Concursul de directori – Runda a 3-a (20% din posturile de director şi director adjunct nu sunt ocupate prin concurs). Vrem sau nu vrem să ne îndreptăm către profesionalizarea managementului şcolilor?”, a arătat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, în sistemul de educaţie apar înainte de începerea, dar şi în timpul anului şcolar/universitar, situaţii de tipul concediilor fără plată din motive personale sau pentru studii/concediilor de îngrijire a copiilor, numiri prin detaşare în funcţii de conducere, îndrumare şi control, dar şi situaţii generate de finalizarea înscrierilor la clasa pregătitoare sau în grădiniţe şi de preluarea creşelor în sistemul de educaţie începând cu 1 septembrie 2022, precum şi alte situaţii (demisii, pensionări anticipate, pensionări pe caz de boală, decese titulari).

„Acestora li se adaugă posturi unice în şcoli şi grădiniţe care se vacantează prin pensionare în lunile iulie-august, spre exemplu. Activităţile corespunzătoare acestor posturi cum ar putea fi acoperite în interesul superior al copiilor/elevilor?”, a adăugat ministrul.

Acesta s-a arătat convins că anul acesta se vor adopta legile Educaţiei.

„Este foarte probabil/personal sunt convins că anul acesta se vor adopta legile educaţiei! Pentru reforma în educaţie, resursa umană este esenţială! Adoptarea legilor educaţiei ar însemna să facem paşi importanţi către ce ne dorim în educaţie. Or, imediat după adoptarea legilor, ar însemna să facem tot atâţia paşi înapoi – prin blocarea recrutării de resursa umană într-un sistem care suferă de mult timp de lipsa unei resurse umane calificate. Guvernul a înţeles atât specificul, cât şi importanţa educaţiei pentru societatea românească, iar acest lucru este unul foarte bun! Este un lucru care ne dă speranţa că legile educaţiei vor putea fi implementate cu succes, după adoptare! Deoarece noile legi ale educaţiei răspund nevoilor educaţionale, socio-emoţionale, de incluziune şcolară şi socială, de atingere şi valorizare a potenţialului maxim de către fiecare copil în parte, respectându-i-se particularităţile de vârstă şi individuale, confortul şi siguranţa în spaţiul şcolar, noi, decidenţii, trebuie să le oferim dascălilor un statut demn al profesiei lor, o salarizare motivantă şi contexte de progres profesional”, a subliniat ministrul Educaţiei.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized6 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized7 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized8 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul