Connect with us

Actualitate

Elveția nu va trata răniți din Ucraina pentru a nu-și încălca principiul neutralității, în ciuda cererii NATO

Publicat

pe

Elveția nu va trata răniții ucraineni, după ce Guvernul nu a dat curs unei solicitări NATO pentru a nu-şi încălca principul neutralităţii, confirmă luni Departamentul federal al Afacerilor Externe (DFAE), contactat de AFP.

Operațiuni de salvare la VinițaFoto: Ilie Pintea/RRA

”Elveţia, prin ajutorul şi angajamentul sale umanitare, oferă în principiu o susţinere de cea mai bună calitate şi cea mai eficientă la faţa locului, decât dacă pacienţii ar fi primiţi în Elveţia”, declară DFAE, potrivit News.ro.

Ministerul subliniază că primirea unor combatanţi ucraineni ar crea probleme neutralităţii Elveţiei, o chee de boltă a politicii sale externe de peste 200 de ani.

Potrivit Articolului 37 al Convenţiei de la Geneva din 1949, răniţii şi bolnavii scoşi dintr-o zonă de conflict este necesar să fie ”păziţi de un stat neutru”, pentru ca aceştia ”să nu poată lua parte din nou la operaţiuni de război”.

Cererea, formulată de către un organism NATO care coordonează evacuările medicale din Ucraina, a fost bine primită de către cantoane, însă un aviz negativ al DFAE, la jumătatea lui iunie, a pus capăt unor pregătiri, dezvăluie cotidianul elveţian 24 heures.

În urma unei reuniuni ”de urgenţă” a mai multor ministere, ”măsuri de pregătiri luate deja în Elveţia au fost suspendate”, confirmă DFAE.

Berna mizează pe o susţinere a spitalelor ucrainene, anunţă mnisterul, care relevă dificultatea ”distingerii între pacienţi civili şi militari” în rândul combatanţilor răniţi.

”În cadrul ajutorului umanitar, Elveţia susţine mai ales măsuri de reabilitare a persoanelor rănite în conflict”, precizează DFAE.

”Măsurile concrete constau în susţinerea principalelor spitale de la Liov, Sumî şi Cernihiv prin punerea la dispoziţie de tratament, formarea unor fizioterapeuţi şi o consolidare generală a reeducării în domeniul sănătăţii”, potrivit ministerului.

Invazia Ucrainei de către Rusia a pus în lumină limitele neutralităţii elveţiene – privind susţinerea Ucrainei şi sancţiunilor economice impuse Rusiei – într-o ţară cu o puternică tradiţie umantară.

Aceste dificultăţi au fost accentuate, în ultimele săptămâni, de o apropiere notabilă de NATO, materializată prin găzduirea unei reuniuni a Alianţei pe teritoriul elveţian săptămâna trecută – o premieră în cazul unei ţări care nu face parte din organizaţia militară.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse3 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse8 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul