Actualitate
Petre Daea aşteaptă punerea în aplicare a legii de vânare a cormoranilor: Mănâncă mai mult peşte decât românii
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în judeţul Bistriţa-Năsăud, că aşteaptă să fie pusă în aplicare, începând cu luna septembrie, legea care permite vânarea cormoranilor, despre care spune că au ajuns să mănânce „mai mult peşte decât românii”.
Petre Daea și cormoraniiFoto: Colaj foto / Sursa: Agerpres
„În România, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. De ce acest lucru? Pentru că măsuri de-acestea, de reglaj al ecosistemului, nu au fost tardive, măsurile acestea au fost lăsate la voia întâmplării (…). Nu cred că România trebuie privită ca o grădină zoologică, România trebuie privită într-un context general, economic, social şi de mediu, în aşa fel încât să putem realiza în ţară ce ne trebuie şi ca obiective statale pe care trebuie să le urmărim. (…) Da, trebuie să se acţioneze. Ca soluţie privind reducerea efectivului, este una singură. (…) Au sarcina să îi împuşte, la vânătoare, este lege prevăzută”, a spus Daea, potrivit Agerpres.
Ministrul a adăugat că, potrivit unor date comunicate zilele trecute de Bruxelles, cormoranii ar consuma zilnic, la nivelul Uniunii Europene, aproximativ o mie de tone de peşte, situaţie pe care a apreciat-o drept „alarmantă”.
Acesta a precizat că efectivul de cormorani din România s-ar ridica la peste 120.000 de exemplare, cu mult mai mare decât cel oficial.
În acelaşi timp, Petre Daea consideră că perioada de vânare a cormoranului, stabilită prin lege de la începutul lunii septembrie până la finele lunii februarie din anul următor, ar putea fi extinsă, având în vedere că nu s-a intervenit în timpul pandemiei.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



