Actualitate
Absolvenții de studii superioare pot să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic – Proiect legislativ
Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii.
Copii la scoalaFoto: World Vision Romania
Prin excepție, pot opta pentru cariera didactică și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială, sub condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale, potrivit unui Proiect de lege dedicat învățământului preuniversitar, citat de EduPedu.
Programele de formare psihopedagogică de nivel I şi II pot fi urmate pe parcursul studiilor universitare de licenţă, de masterat sau în regim postuniversitar.
Cum urmează să fie organizate clasele și grupele:
Educaţia antepreşcolară:
- grupa mică cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
- grupa mijlocie cuprinde în medie 10 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 12,
- grupa mare cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 16.
Învăţământul preşcolar: grupa cuprinde în medie 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20;
Învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 16 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
Învăţământul secundar inferior: clasa cuprinde în medie 18 de elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26;
Învăţământul de artă: clasa cuprinde în medie 16 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 24 şi pot fi constituite din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 10;
Învăţământul liceal: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 28;
Învăţământul dual: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 28;
Instruirea practică şi pregătirea de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 8 elevi şi maximum 15 elevi;
Cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică până în data de 24 august.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat anterior că, dacă anul acesta au fost puţin peste 5.000 de posturi de titularizare scoase la concurs, anul viitor vor fi peste 20.000 – 25.000 de astfel de posturi, deoarece vor fi disponibile şi acele locuri care nu au normă întreagă.
”Anul viitor, în loc să avem 5.000 de posturi titularizabile, estimez că vom avea peste 20.000 – 25.000, deci de cinci ori mai multe, pentru că vom scoate la concurs şi acele posturi care nu au o normă întreaga, au cel puţin o jumătate de normă, pentru a atrage în sistem profesori, pentru ca şi în mediul rural să avem şansa de a avea profesori”, a spus Cîmpeanu.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



