Actualitate
Cum arată Parcul Teilor, cel mai mare parc din București amenajat după 1989 de la zero, pe o groapă de gunoi, la 2 ani de la inaugurare
Au trecut 2 ani de când Primăria Sectorului 3 a inaugurat Parcul Teilor, cel mai mare spațiu verde amenajat de la zero după 1989, pe o fostă groapă de gunoi de pe strada Brățării. Deși mai are mult până să ajungă ca Herăstrăul sau Cișmigiul, unde sunt copaci falnici, de peste 100 de ani, aproape toți arborii plantați pe cele 7 ha s-au prins și au crescut.
Parcul Teilor 2022 -5Foto: Hotnews
Încet-încet zona începe să arate a parc și să ofere puțină umbră, însă probabil mai este nevoie de 2-3 ani ca arborii să crească.
Centrul parcului este verde și foarte îngrijit, însă la margine boscheții au crescut și de jumătate de metru sau sunt zone neirigate, unde iarba s-a uscat.
Dacă la inaugurare, în jurul parcului, erau doar câteva clădiri, acum zona s-a umplut de blocuri de locuințe.
Spațiul verde a fost amenajat de Primăria Sectorului 3, cu angajați ai instituțiilor și ai companiilor primăriei. Parcul are un lac artificial, câteva mii de copaci – tei, metasequoia, mesteacăn, stejar și salcie – și terenuri de sport. Primarul Robert Negoiță declara la inaugurare că amenajarea a costat undeva la 50 de euro/mp, în total. Lucrările au început în septembrie 2019 și s-au finalizat în vara anului 2020.
Cum arată parcul la 2 ani de la inaugurare


















Cum arăta parcul înainte de inaugurare












-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 4 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



