Actualitate
Metrorex anunţă că va mai introduce în circulație şase trenuri / De câteva săptămâni, la metrou e plin, iar trenurile vin tot mai rar
Metrorex a anunţat că, în urma discuţiilor cu Alstom, compania care asigură mentenanţa la metroul bucureştean, şi a plăţii unor facturi pentru mentenanţă pentru anul 2022, s-a decis introducerea în circulaţie a şase trenuri suplimentare, începând de marţi. Intervalul de succedare între trenuri va scădea astfel la 9 – 10 minute, pe toată reţeaua de metrou fiind introdus 40 de trenuri. Măsura are loc în contextul în care în ultimele săptămâni metroul a circulat cu mai puține trenuri și s-a creat aglomerație, din cauza diminuării serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom.
La metrou în BucureștiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Metrorex a transmis marți că va „continua demersurile” pentru deblocarea situaţiei create în circulaţia trenurilor de metrou, determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom Transport S.A., cu care Metrorex are un contract în vigoare.
Astfel, în urma discuţiilor purtate cu Alstom şi a plăţii unor facturi pentru prestaţii de mentenanţă aferente anului 2022, s-a dispus introducerea în circulaţie a 6 trenuri suplimentare, începând cu data de astăzi, a anunțat Metrorex.
În acest context, intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9 – 10 minute, pe toată reţeaua de metrou fiind introdus 40 de trenuri.
Circulaţia la metrou s-a desfăşurat în ultimele săptămâni cu mult mai puţine trenuri în loc de 57, cât este prevăzut în graficul aprobat. Creşterea timpilor de aşteptare în staţii a fost determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare.
Compania franceză Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, anunţa încă din luna iunie că ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate. Într-un interviu acordat News.ro, preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante.
Metrorex a răspuns acuzaţiilor Alstom privind datoriile pentru serviciile de mentenanţă, afirmând că o parte din sumă a fost achitată, iar pentru plata integrală, vor fi solicitaţi banii la următoarea rectificare bugetară, aşteptată în luna august.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



