Connect with us

Actualitate

Simona Halep, în turul doi la WTA Cincinnati – Oboseala își face simțită prezența

Publicat

pe

Proaspăt campioană la Toronto, Simona Halep a părut obosită în timpul meciului cu Anastasia Potapova, dar și-a respectat statutul de favorită și s-a impus în fața rusoaicei, scor 6-4, 3-6, 6-3. După două ore și 15 minute de joc, eleva lui Patrick Mouratoglou a obținut calificarea în turul doi al turneului „WTA 1000” de la Cincinnati.

Simona HalepFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia

Meciul dintre a 15-a favorită și jucătoarea ajunsă pe tabloul principal în postura de lucky loser a început cu câte două breakuri de fiecare parte. La scorul de 2-2 (30-30), duelul a fost întrerupt din cauza ploii.

Cele două jucătoare au revenit pe teren după o așteptare de o oră, iar Simona a câștigat primul set după ce s-a impus în trei gameuri la rând (6-4, după ce rusoaica a condus cu 4-3).

Problemele fizice ale Simonei (s-a ținut de multe ori de coapsă) au fost din ce în ce mai vizibile începând din setul secund, iar Potapova a revenit (Halep a condus cu 3-2, cu break) și și-a adjudecat manșa cu 6-3.

Chiar dacă au fost multe momente în care a părut la un pas de retragere (a cerut și intervenția echipei medicale), Simona a continuat partida și a obținut calificarea în runda următoare (6-3).

De știut:

  • Simona Halep va da în turul al doilea de la Cincinnati peste Veronika Kudermetova (6-3, 6-3 cu Barbora Krejcikova în runda inaugurală).
  • Prin calificarea în turul al doilea, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 16.340 de dolari şi 60 de puncte în clasamentul WTA.
  • România mai este reprezentată pe tabloul principal de la Cincinnati de Sorana Cîrstea, care va juca în turul al doilea cu Petra Kvitova.

Simona Halep vs Anastasia Potapova 3-0

De-a lungul timpului, Halep și Potapova s-au întâlnit de trei ori, iar de fiecare dată s-a impus sportiva noastră.

2022, Cincinnati: 6-4, 3-6, 6-3 pentru Halep

2021, Moscova: 6-1, 6-4 pentru Halep.

2021, Melbourne Gippsland Trophy: 6-4, 6-4 pentru Halep.

Simona Halep, traseul virtual de la WTA Cincinnati

Turul I – 6-4, 3-6, 6-3 vs Anastasia Potapova

Turul II – Veronika Kudermetova

Optimi – Paula Badosa

Sferturi – Ons Jabeur / Sorana Cîrstea / Petra Kvitova

Semifinale – Iga Swiatek / Garbine Muguruza / Jelena Ostapenko

Finală – Anett Kontaveit / Maria Sakkari / Aryna Sabalenka / Jessica Pegula / Emma Răducanu / Karolina Pliskova.

Western & Southern Open – Ultimul turneu înainte de US Open 2022

Competiție de categorie WTA 1000, turneul se dispută pe hard în perioada 15-21 august 2022. Are premii totale $2.527.250, iar la start pe tabloul principal se află 64 de jucătoare. Campioana en-titre este Ashleigh Barty (retrasă între timp din tenis), titlul cucerit anul trecut.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul