Connect with us

Actualitate

Vineri, pe masa Guvernului: Salariile bugetarilor vor crește din această lună și se schimbă regulile la transferul la cerere pe o funcție publică

Publicat

pe

​Toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii salarizării vor primi, începând cu luna august din acest an, un sfert din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență care va intra vineri pe masa Guvernului. Printr-o altă Ordonanță, Executivul vrea să rezolve probleme apărute prin decizia suspendării angajărilor la stat de la 1 iulie 2022.

Functionari publiciFoto: AGERPRES

Acest proiect de OUG privind creșterea cu o pătrime a salariilor bugetarilor a fost lansat în dezbatere publică în această lună de Ministerul Muncii, după ce inițial actul viza creșteri salariale pentru bugetari cu până la 50%.

De ce și cu cât vor crește salariile bugetarilor

În nota de fundamentare la proiectul de OUG aflat vineri pe agenda Guvernului se precizează că „drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii 2 ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, cu excepția personalului din Sănătate și Educație.”

  • „Criza generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă.”, se arată în document.

Drept urmare, prin proiectul de Ordonanță de urgență se propune ca la articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare (…) să fie introduse următoarele prevederi:

  • acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.,
  • acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale și pentru personalul care avansează în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

În nota de fundamentare nu este prezentat impactul bugetar, menționându-se doar că „aplicarea prevederilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite”.

Ce probleme au apărut prin decizia suspendării angajărilor în sectorul public de la 1 iulie 2022

O altă Ordonanță de urgență care va intra vineri în ședință de Guvern vizează reglementarea unor măsuri temporare privind ocuparea funcțiilor publice prin transfer la cerere.

Executivul spune că au apărut probleme generate de Ordonanța de urgență 80/2022 prin care s-a decis, ca în perioada 1 iulie 2022-31 decembrie 2022 să fie suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din sectorul bugetar, cu excepția posturilor unice.

  • „În acest context, majoritatea autorităților și instituțiilor publice se regăsesc în situația de a ocupa funcțiile vacante cu personal deja existent în sectorul public, apărând astfel o concurență între instituții și autorități publice mult mai accentuată pentru asigurarea resurselor umane necesare activității curente, comparativ cu perioada în care era posibilă atragerea de personal prin recrutare.
  • Astfel, modalitățile de modificare a raporturilor de serviciu a funcționarilor publici deja existenți în administrația publică au devenit mecanismele prin care instituțiile și autoritățile publice atrag personal suplimentar, în special prin transfer de personal din alte instituții și autorități publice.”, se arată în nota de fundamentare.

Soluția: Schimbarea regulilor la transferul la cerere pe o funcție publică

Ei bine, bugetarii au două modalități de transfer, prevăzute în lege: respectiv transferul în interesul serviciului și transferul la cererea funcționarului public.

Procedura de transfer în interesul serviciului, implică atât solicitarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, cât și acordul scris al funcționarului public, precum și aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care este numit funcționarul public.

Procedura de transfer la cerere, pe de altă parte, implică actul de voință al funcționarului public și al conducătorului autorității în care funcționarul public își va desfășura activitatea, dar nu și pe cel al conducătorului autorității sau instituției publice în care este numit funcționarul public în prezent, acesta fiind obligat să emită actul administrativ necesar transferului.

  • „Astfel, apar situații în care anumite structuri din instituții și autorități publice, atât din administrația publică centrală cât și din cea locală, pot înregistra pierderi semnificative de personal specializat, nemaiputând să își desfășoare activitatea curentă în bune condiții, fiind afectată astfel și calitatea activității desfășurată de administrația publică și calitatea serviciilor oferite cetățenilor/beneficiarilor serviciilor oferite de administrația publică”, se arată în nota de fundamentare.

Drept urmare, prin noul OUG se prevede ca „doar pentru perioada de la intrarea în vigoare a actului normativ și până la încetarea aplicării Ordonanței de urgență nr. 80/2022, în procedura transferului la cerere să intervină și manifestarea voinței conducătorului autorității sau instituției publice în care funcționarul public este numit, permițând conducătorilor autorităților și instituțiilor publice să cunoască, să previzioneze și să organizeze resursele umane proprii într-un mod mai eficient.”

Pentru clarificarea procedurii, pentru perioada tranzitorie, a fost introdusă obligația pentru conducătorul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul public de a se pronunța în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea înștiințării cu privire la aprobarea cererii de transfer la cerere.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul