Actualitate
Ministrul Energiei spune că stocurile de gaze naturale sunt în momentul de faţă la 75,6%
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că în momentul de faţă România are un stoc de gaze naturale de peste 75,6% şi a preconizat că în luna noiembrie acesta va depăşi 80%.
Conducte de gazeFoto: AGERPRES
Virgil Popescu a dezvăluit, luni seară, la Digi24, că anul acesta a fost depăşit stocul de gaze comparativ cu luna noiembrie a anului trecut, relatează News.ro.
„În momentul de faţă am depăşit, avem 2,3 miliarde mc, adică 75,6%. Vreau să vă zic că am depăşit cifra de la 1 noiembrie anul trecut”, a declarat Virgil Popescu.
Întrebat cât va fi anul acesta la 1 noiembrie, ministrul a afirmat: „Peste 80% va fi, cu certitudine, dar nu m-aş hazarda să spun cu cât, pentru că în momentul în care se duce şi timpul, temperatura scade şi suntem în septembrie, iar în septembrie creşte şi consumul, iar gazul care vine din import se înmagazinează mai puţin”.
Ministrul a adăugat că România va ţine lucrurile sub control la iarnă. Întrebat dacă trcem cu bine peste iarnă, Virgil Popescu a răspuns: „Sigur”.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum O săptămânăSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum O săptămânăZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



