Connect with us

Actualitate

Nepszava: Ungurii încep să se sature de dansul păunului orbanist; nu pot fi întreţinute relaţii bune în acelaşi timp cu UE şi Rusia

Publicat

pe

În Ungaria a crescut din nou numărul celor care susţin că mai degrabă este o agresiune atacarea Ucrainei de către Rusia, şi nu împărtăşesc presupunerea că Rusia doar se apără, rezultă dintr-o cercetare realizată la solicitarea ziarului ungar „Népszava” de Institutul Publicus, cercetare care nu este reprezentativă pentru populația adultă ungară, ci este reprezentativă doar din punct de vedere al vârstei și al educației, citează Rador.

Viktor Orban si Vladimir PutinFoto: Presedintia Rusiei

În luna februarie, 64% dintre respondenţi au calificat drept agresiune rusă războiul din Ucraina, iar în aprilie doar 56% dintre respondenţi au avut opinii similare.

Potrivit datelor din luna august, această afirmație aparent evidentă este susţinută de 63%. Însă, 19% dintre participanţii la sondaj afirmă că războiul este mai degrabă o apărare din partea Rusiei, iar 17% nu au putut sau nu au vrut să dea un răspuns.

Printre simpatizanții FIDESZ mult mai puțini (46%) cred că Rusia a comis o agresiune decât în tabăra opoziției (88%). În rândul persoanelor cu studii superioare este deosebit de mare (80%) procentul care apreciază drept o agresiune cele întâmplate, și aceasta este și opinia marii majorități a locuitorilor din Budapesta (77%).

Aproximativ la 21% dintre unguri le este „foarte” frică şi la 27% mai „puţin” frică din cauză că este război într-o ţară vecină.

Pe de altă parte, 31% din populație nu este interesată de acest lucru, iar 21% sunt îngrijorați într-o „măsură variabilă”.

51 la sută dintre cei chestionați consideră că nu este probabil ca războiul să se extindă în Ungaria, iar alți 30 la sută au spus că este „destul de puțin probabil”.

Din această privinţă opiniile oamenilor s-au schimbat doar puţin din februarie.

Comparativ cu datele din februarie și aprilie, aceasta a scăzut oarecum până în august, însă procentul celor care consideră că este puțin probabil să fie folosite arme nucleare în timpul războiului este în continuare mare (74 la sută).

Din sondajul Institutului Publicus a mai rezultat că marea majoritate se tem („mult” – 53%, „puţin” -19%) că prețul gazelor naturale va continua să crească din cauza războiului. Există însă un grup al cărui procent este echivalent cu 13% care nu iau deloc în considerare această posibilitate.

Numărul celor care ar aștepta ca premierul Viktor Orbán să condamne Rusia mai aspru decât în prezent pentru atacul Ucrainei a crescut (la 48%).

34% dintre respondenți nu au o astfel de aşteptare, iar 18% nu au răspuns la întrebare. Nu este surprinzător că mult mai puțini simpatizanți ai FIDESZ (15%) vor să vadă o poziţie mai dură din partea premierului decât cei din opoziție (88%).

De asemenea, din ce în ce mai mulți sunt nemulțumiți de politica externă pro-rusă promovată de Guvernul Orbán înainte de război.

Procentul nemulțumiților și mulțumiților a fost exact același în februarie (46-46 la sută), însă în aprilie au predominat cei mulțumiți (56%) pentru ca azi tendința să se inverseze: 50% sunt nemulţumiţi şi doar 40% sunt mulţumiţi.

Se poate observa o schimbare şi mai mare dacă intervievaţii trebuie să răspundă la întrebarea: Cât de mulțumiţi sunt de modul în care Guvernul a reacţionat la război până acum?

În februarie, 60% dintre cei chestionați erau mulțumiți, iar în aprilie, 66%, dar până în august grupul mulțumiţilor a scăzut la 42%, iar grupul nemulțumiţilor a crescut la 52%.

Deși în august, față de 23% în martie, 30% erau nemulțumiți de modul în care Guvernul se îngrijește de refugiații ucraineni care sosesc în Ungaria, în această chestiune majoritatea societății (62%) nu are nicio problemă cu activitățile Cabinetului.

O afirmație similară poate fi făcută în mai multe alte cazuri. În martie, 86% au fost de acord că Ungaria nu sprijină Ucraina cu arme, iar 79% au fost de acord că Ungaria acceptă toți refugiații care vin aici din Ucraina.

În aceste două chestiuni procentul celor care au fost de acord a scăzut la 79 la sută, respectiv la 68 la sută. 64% dintre respondenți sunt de acord că Ungaria nu permite ca armele să fie livrate Ucrainei prin teritoriul său.

În total, 23% consideră că Ungaria ar fi trebuit să acorde mai mult ajutor Ucrainei, 48% consideră că nivelul de asistență este aproximativ adecvat, 12% susţin că ar fi fost bine cu mai puțin, în timp ce 8% cred că ar fi trebuit să ajute altfel și într-un mod diferit, nu neapărat mai mult sau mai puțin (10% nu au răspuns).

Procentul celor care cred că este posibil să se mențină relații politice bune cu UE și Rusia în același timp, a scăzut semnificativ – de la 45% în aprilie la 29 la sută în august.

Pe de altă parte, 56% din respondenți cred că Ungaria ar trebui să aleagă unde își dorește să aparțină.

De asemenea, 56% se așteaptă la un război de lungă durată, dar speră, totodată, că alte țări nu se vor „implica” în acest conflict armat.

De la începutul războiului, opinia a 53% din populație s-a deteriorat despre Putin, iar într-un procent de 43-43% despre Rusia și Viktor Orbán.

37% dintre respondenți au o părere mai proastă despre Uniunea Europeană, 35% despre SUA, 32% despre Ucraina și 19% despre NATO.

Potrivit a 70% dintre cei chestionați, aprecierea Ungariei în Europa s-a deteriorat de la izbucnirea războiului, potrivit Nepszava, citat de Rador.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized4 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Top Stiri Comisarul