Actualitate
Noul antrenor al lui Chelsea – Tehnicianul, acord cu londonezii după plecarea lui Thomas Tuchel
Chelsea Londra s-a mișcat rapid după ce miercuri a anunțat că Thomas Tuchel nu va mai conduce echipa. Londonezii au ajuns, joi, la un acord pentru ocuparea postului de antrenor rămas vacant.
Graham PotterFoto: Zac Goodwin / PA Images / Profimedia
Chelsea Londra a anunțat pe site-ul oficial despărțirea de Thomas Tuchel. Antrenorului german i-a fost fatală înfrângerea cu Dinamo Zagreb din Champions League, el fiind dat afară de gruparea de pe Stamford Bridge.
Graham Potter, antrenorul lui Brighton, acord cu Chelsea pentru a deveni antrenorul echipei
Graham Potter și-a dat acordul verbal pentru a prelua Chelsea, așteptându-se ca el să fie pe bancă sâmbătă la meciul echipei contra lui Fulham.
Încă antrenor la Brighton, Potter va susține joi în conferința de presă în care va clarifica situația în care se află, conform Dailymail.
Alături de Brighton, Potter a câștigat 43 de partide, a pierdut 48 și a făcut egal în alte 43 (un total de 134 pe banca echipei engleze).
Antrenorul Thomas Tuchel, dat afară de Chelsea Londra
Chelsea a debutat cu stângul în Liga Campionilor, fosta campioană a Europei fiind învinsă, scor 1-0, de Dinamo la Zagreb. Înfrângerea l-a costat postul de antrenor pe Tuchel, germanul fiind îndepărtat de la echipă.
Tuchel a venit la Chelsea în ianuarie 2021, iar la capătul sezonului avea să aducă trofeul Ligii Campionilor în vitrina grupării londoneze (1-0 în finala cu Manchester City).
De asemenea, Chelsea a mai cucerit în acel an Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor.
Îndepărtarea lui Tuchel vine fix după ce antrenorul a bifat meciul cu numărul 100 pe banca lui Chelsea. În mandatul său, londonezii au câștigat de 60 de ori, au remizat în 24 de rânduri și au pierdut 16 partide.
După șase etape disputate, Chelsea ocupă locul 6 în Premier League, cu 10 puncte acumulate (la 5 în urma liderului Arsenal).
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



