Connect with us

Actualitate

Dan Petrescu, nervos după ce CFR Cluj a fost învinsă de Sivasspor: „Dacă aveam VAR, câștigam”

Publicat

pe

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat că dacă în Conference League ar fi existat sistemul VAR, campioana României s-ar fi impus în fața echipei Sivasspor (turcii au câștigat cu 1-0 pe terenul ardelenilor).

Dan PetrescuFoto: Stuart Wallace/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dan Petrescu, nervos după meciul cu Sivasspor: Dacă aveam VAR, câștigam

„Adversarul a avut 3 şuturi, 7 cornere. Dacă arbitrul ne-a scos mingea din poartă ce vină să avem noi? Adversarul valoros, dar ai noştri au făcut un meci bun în opinia mea. Meritam nu egal astăzi, meritam victoria.

Ăsta-i fotbalul. În fotbal nu tot timpul câştigă echipa care joacă cel mai bine. Am câştigat şi eu meciuri de multe ori când nu meritam. Şi mergem înainte. Dar echipa CFR Cluj trebuia să câştige meciul ăsta.

Pe final de meci, când noi am riscat, au avut şi ei două ocazii. Până atunci a fost numai o echipă pe teren. Toate micile detalii au fost pentru ei în seara asta. Am dat gol şi ni l-au scos din poartă. Au fost trei penaltiuri. Astăzi, noi cu VAR am fi câştigat meciul ăsta” – Dan Petrescu.

Dan Petrescu nu își dă demisia, chiar dacă fanii nu îl mai vor la CFR Cluj

„N-am de ce să-mi dau demisia. Sunt la clubul ăsta de atâţia ani, muncesc, am un contract, vreau să-l respect. Dacă consider eu că nu mai sunt bun, că nu muncesc bine, atunci… Dacă echipa n-ar juca, n-ar ajunge la poartă, poate m-aş gândi. Dar în cazul ăsta nu mă gândesc la aşa ceva. Sunt câteva voci care încearcă… Nu înţeleg motivul. Cu mine aici antrenor echipa a avut mereu rezultate bune. Nu a venit nimeni să vorbească cu mine. Dar nu văd motivul” – Dan Petrescu.

CFR Cluj a pierdut joi, pe teren propriu, al doilea meci disputat în grupele Conference League. Clujenii au fost învinşi de formaţia turcă Sivasspor, scor 0-1.

CFR Cluj a avut mai multe ocazii în meciul cu Sivasspor, dar o eroare a lui Ciprian Deac (a faultat în careu, iar oaspeții au transformat lovitura de pedeapsă) a făcut diferență și campioana României a pierdut cu 1-0, joi, în a doua etapă din Grupa G din Conference League.

Golul a fost marcat de Gradel, în minutul 28, din penalty.

La finalul partidei, suporterii clujeni i-au cerut demisia lui Dan Petrescu.

În celălalt meci din Grupa G, Slavia Praga s-a impus împotriva echipei FC Ballkani, scor 3-2 (Frasheri ’26 (a), Olayinka ’34, Masopust ’41 / Krasniqi ’23, Korenica ’29).

Programul celor de la CFR Cluj în Grupa G din Conference League

FC Ballkani – CFR Cluj 1-1

CFR Cluj – Sivasspor 0-1

6 octombrie (22:00): Slavia Praga – CFR Cluj

13 octombrie (19:45): CFR Cluj – Slavia Praga

27 octombrie (22:00): Sivasspor – CFR Cluj

3 noiembrie (19:45): CFR Cluj – FC Ballkani.

Conference League, clasament Grupa G

1. Slavia Praga (4-3 golaveraj) 4 puncte

2. Sivasspor (2-1) 4

3. CFR Cluj (1-2) 1

4. FC Ballkani (3-4) 1.

De știut:

Prima clasată se va califica în optimile competiției, în timp ce a doua va disputa un play-off cu o echipă care a ocupat locul trei în grupele de Europa League.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul