Connect with us

Actualitate

Pete Sampras, mesaj special înainte de retragerea lui Roger Federer din tenis

Publicat

pe

Pete Sampras, legendă a tenisului mondial, i-a transmis un mesaj special lui Roger Federer, care se va retrage din tenis după meciul de vineri de la Laver Cup, pe care-l va juca în echipă cu Rafael Nadal.

Pete SamprasFoto: Ella Ling/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Conform programului anunțat de organizatorii de la Laver Cup, ultimul meci al zilei de vineri va fi cel al retragerii lui Federer. Va face echipă cu marele rival Rafael Nadal și va evolua împotriva perechii Frances Tiafoe / Jack Sock.

Primul meci al zilei, Casper Ruud vs Jack Sock, va începe la ora 15:00 (ora României), fiind urmat de alte două partide pentru ca mai apoi ziua să fie încununată de partida în care va evolua Mister Perfect. Laver Cup este transmis în direct pe Eurosport.

Roger Federer, în ziua retragerii – Mister Perfect clarifică situația GOAT-ului din tenis

Pete Sampras, laude fără margini la adresa lui Roger Federer înainte de retragerea sa din tenis

„Nu ştiu de unde să încep, aşa că voi începe chiar cu începutul. Când ne-am cunoscut prima dată, aveai doar 19 ani, erai un jucător promiţător, dar deja se vorbea mult despre tine.

Am oferit o bătălie grozavă pe terenul central de la Wimbledon şi m-ai învins în cinci seturi (n.r. pe iarba londoneză, în 2001, în turul patru).

Nu ştiam că în următorii douăzeci de ani vei câştiga 20 de turnee majore, că vei fi numărul unu timp de mulţi ani, că vei domina sportul nostru.

De fapt, chiar ai făcut totul. Ne va fi dor de tine în jocul nostru” – Pete Sampras, într-un mesaj postat pe rețelele sociale.

Roger Federer face echipă cu marii săi rivali la Laver Cup

La Laver Cup 2022 (23-25 septembrie), Roger Federer va face echipă cu Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray, Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas.

Echipa Europei se va duela în arena O2 din Londra cu Echipa Restului Lumii: Felix Auger-Aliassime, Taylor Fritz, Diego Schwartzman, Alex de Minaur, John Isner și Jack Sock.

Laver Cup, de-a lungul timpului: Europa, învingătoare de fiecare dată

Laver Cup 2017 – A avut loc în „O2 Arena” din Praga, iar Europa s-a impus cu 15-9.

Laver Cup 2018 – A avut loc în „United Center” din Chicago, iar Europa s-a impus cu 13-8.

Laver Cup 2019 – A avut loc în „Palexpo” din Geneva, iar Europa s-a impus cu 13-11.

Laver Cup 2020 – Nu s-a disputat din cauza pandemiei de Covid-19 (Roland Garros a avut loc în aceeași perioadă, iar la Laver Cup s-a renunțat în cele din urmă).

Laver Cup 2021 – A avut loc în „TD Garden” din Boston, iar Europa a avut câștig de cauză cu 14-1.

Care este formatul Laver Cup

Cele două echipe dispun de câte șase jucători. O victorie aduce un punct în prima zi de întreceri. Vor fi trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a doua zi de partide, o victorie aduce două puncte. Vor fi, de asemenea, trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a treia zi de meciuri, un succes va fi recompensat cu trei puncte. Un meci de dublu va fi urmat de până la trei meciuri de simplu (în funcție de scorul de pe tabelă).

Echipa care va ajunge prima la 13 puncte va fi declarată învingătoare (în total, sunt puse în joc 24 de puncte).

Niciun jucător nu poate juca mai mult de două meciuri la simplu în cele trei zile de concurs. De asemenea, patru din cei șase sportivi trebuie să evolueze și la dublu.

Cariera de vis a lui Roger Federer

  • Născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveția. 1.85 metri, 85 de kilograme.
  • A încheiat anul pe locul 1 în sezoanele: 2004, 2005, 2006, 2007, 2009.
  • Jucător de mâna dreapta, execută reverul cu o singură mână.
  • 103 titluri ATP în carieră, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam, iar 28 de categorie Masters.
  • Are 1251 de victorii în carieră și a pierdut de 275 de ori. A câștigat în total doar din tenis $130.594.339.
  • A devenit pentru prima dată lider mondial pe 2 februarie 2004.

Roger Federer și titlurile de Grand Slam

De-a lungul unei cariere impresionante, Roger Federer a adunat 20 de titluri de Grand Slam (a fost depășit doar de Rafael Nadal și Novak Djokovic).

Elvețianul s-a impus de opt ori la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), de șase ori la Australian Open (2004, 2006, 2008, 2010, 2017, 2018), de cinci ori la US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) și o dată la Roland Garros (2009).

De asemenea, a cucerit aurul olimpic la dublu masculin (Beijing 2008) și argintul la simplu (Londra 2012).

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1. Rafael Nadal 22

2. Novak Djokovic 21

3. Roger Federer 20 etc.

S-ar putea să te mai intereseze și:

Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenis – Care va fi ultima competiție din cariera elvețianului

Retragerea lui Roger Federer: Cifrele fabuloase ale unei cariere de excepție

Retragerea lui Federer: Wimbledon, cel mai frumos teatru al legendei

Mesajul special al lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer din tenis

Serena Williams, mesaj pentru Roger Federer: „Bine ai venit în clubul retrașilor” / Reacții din lumea sportului

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul