Actualitate
Irlanda: Mii de protestatari au manifestat la Dublin împotriva creşterii costului vieţii
Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă la Dublin pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii, transmite PA Media/dpa.
Pub in IrlandaFoto: ProCip / robertharding / Profimedia Images
Manifestaţia a fost organizată de coaliţia Cost Of Living, formată din 30 de organizaţii, inclusiv organisme studenţeşti şi partide politice de opoziţie, care îndeamnă guvernul să adopte măsuri radicale împotriva crizei costului vieţii şi a locuinţelor.
Marşul a început în Piaţa Parnell la ora 14.30 (13.30 GMT), participanţii purtând bannere şi scandând „costul vieţii este al naibii de mare”. Manifestanţii s-a îndreptat spre strada O’Connell şi College Green şi s-a terminat în Piaţa Merrion, unde au fost pronunţate discursuri. scrie Agerpres
Preşedinta Sinn Fein, Mary-Lou McDonald, a condus o delegaţie a partidului la acest protest. Ea a acuzat guvernul irlandez că „nu ascultă oamenii de rând”, acuzaţie la care mulţimea a răspuns: „nu le pasă”.
McDonald a mai afirmat că „această criză a costului vieţii arată din nou inegalităţile uriaşe care există în Irlanda”.”Avem nevoie de mult mai mult decât o schimbare a Taoiseach (premierul n.r.). Avem nevoie de o schimbare de guvern. Avem nevoie de un guvern al poporului şi de un guvern pentru o schimbare reală”.
McDonald a cerut reducerea chiriilor şi interzicerea creşterii chiriei timp de cel puţin trei ani, o finanţare mai bună a serviciilor de îngrijire a sănătăţii şi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi reducerea cu două treimi a costurilor pentru îngrijirea copiilor.
Richard Boyd Barrett din partea People Before Profit, Seamus Dooley din partea Irish Congress of Trade Unions, Beth O’Reilly, preşedinta Union of Students in Ireland, Imelda Brown pentru Irish Senior Citizens Parliament şi Sophia Mulvaney de la Access For All, s-au adresat de asemenea mulţimii.
Un miting similar a avut loc mai devreme la Londonderry. Manifestaţia din Piaţa Guildhall de sâmbătă după-amiază a fost organizată de primarul districtului Derry & Strabane (nord-vestul Irlandei de Nord), Sandra Duffy, pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ea a numit urgenţa legată de costul vieţii.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



