Actualitate
Preşedintele Georgiei – vizită în România; Salome Zourabichvili va fi primită de Iohannis la Cotroceni
Salome Zourabichvili, preşedintele Georgiei, va fi primită, marţi, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în ţara noastră.
Salome Zourabichvili, președintele GeorgieiFoto: Karl Schoendorfer / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vizita preşedintelui Salome Zourabichvili la Bucureşti are loc în context aniversar, anul acesta România şi Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, potrivit Agerpres.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Salome Zourabichvili se vor concentra pe evoluţiile şi transformările recente la nivel regional şi internaţional, în special modificarea profundă a mediului de securitate al regiunii Mării Negre, pe fondul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La discuţii va participa şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
De asemenea, vor fi abordate deciziile luate la Summitul NATO de la Madrid cu relevanţă pe acest spaţiu şi, respectiv, la Consiliul European din iunie de la Bruxelles referitoare la perspectiva europeană a Georgiei.
Discuţiile cu preşedintele Salome Zourabichvili vor mai viza modalităţile concrete de creştere a conectivităţii între România şi Georgia, cu valorificarea potenţialului de tranzit între Europa şi Asia al celor două ţări în planul transporturilor, energiei şi contactelor interumane.
La finalul convorbirilor, cei doi preşedinţi vor semna Declaraţia comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Georgia.
Salome Zourabichvili va mai avea întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Preşedintele Georgiei efectuează vizita oficială în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



