Actualitate
Cel puțin 11 morți și 15 răniți într-un atac pe un poligon din Rusia în care se antrenau recruții pentru „operațiunea specială” din Ucraina – RIA
Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite, sâmbătă, la un poligon rusesc din regiunea Belgorod, când doi atacatori au deschis focul asupra unui grup de voluntari care doreau să lupte în Ucraina, a anunțat agenția de presă RIA, potrivit Reuters.
Orașul Belgorod din Rusia este aproape de granița cu UcrainaFoto: DreamsTime
Incidentul mortal este doar cel mai recent dintr-o serie de eșecuri importante pentru forțele Moscovei de la invazia din 24 februarie.
RIA, citând ministerul apărării, a declarat că cei doi atacatori au fost împușcați după atacul din regiunea de sud-vest a Belgorod, care se învecinează cu Ucraina.
Potrivit sursei citate, cei doi ar fi cetățeni dintr-o fostă republică sovietică, dar nu au fost date alte detalii.
„În timpul unei sesiuni de antrenament cu armele de foc la care participau persoane care și-au exprimat în mod voluntar dorința de a participa la operațiunea militară specială (împotriva Ucrainei), teroriștii au deschis focul cu arme de calibru mic asupra personalului unității”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării, citat de RIA.
„În urma atacului, 11 persoane au fost rănite mortal. Alte 15 persoane cu răni de diferite grade de severitate au fost duse la o unitate medicală”, se arată în comunicat.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



