Actualitate
SUA: Preşedintele Biden se va întâlni săptămâna viitoare la Washington cu omologul israelian
Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe omologul său israelian Isaac Herzog pe 26 octombrie la Washington, conform unui anunţ făcut luni de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, transmit AFP și Agerpres.
Joe BidenFoto: Pool/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vizita preşedintelui Herzog în capitala Statelor Unite, cel mai apropiat aliat al Israelului, va dura două zile. Cei doi lideri vor discuta „subiecte cheie, în special provocări regionale şi globale”, potrivit lui Karine Jean-Pierre.
Vizita are loc într-un moment de tensiune privind viitorul programului nuclear al Iranului, în contextul în care administraţia Biden încearcă să salveze acordul care ar restabili controlul internaţional asupra programului în schimbul ridicării sancţiunilor ce vizează Teheranul, în timp ce Israelul se poziţionează împotriva relansării lui.
„Prosperitatea şi securitatea israelienilor şi palestinienilor” va fi un alt subiect pe agenda discuţiilor, potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe.
Această deplasare la Washington are loc, de asemenea, în contextul acordului istoric de săptămâna trecută, care pune capăt disputei privind graniţa maritimă dintre Israel şi Liban, încheiat graţie unei medieri îndelungate a SUA.
AFP notează că pe 1 noiembrie în Israel vor avea loc alegeri legislative.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



