Actualitate
VIDEO Decizia anunțată de PSD după ședința privind desemnarea unui ministru la Apărare în urma demisiei lui Dîncu
PSD cere convocarea de urgență a unei şedinte a coaliţiei, iar apoi un consiliu politic naţional al partidului pentru a desemna în perioada următoare succesorul lui Vasile Dîncu la Ministerul Apărării, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, după ședința Biroul Politic Național. Întrebat dacă social-democraţii ar putea ceda PNL portofoliul Apărării, el a spus că nu a existat o astfel de discuţie: ”Nu ne interesează subiectele acestea de schimburi, de troc, ci ne interesează stabilitatea guvernării”.
Radu OpreaFoto: Agerpres
- „Decizia pe care a luat-o BPN al PSD este să solicităm de urgenţă convocarea unei şedinte a coaliţiei pentru a avea o discuţie în coaliţie, iar apoi un consiliu politic naţional pentru a desemna imediat în perioada următoare. Ar trebui să însemne repede, probabil mâine ar putea fi un timp potrivit.
- Ştim că premierul Nicolae Ciucă va pleca la Bruxelles şi credem că lucrurile acestea ar trebui să se întâmple. Probabil extrem de repede, după şedinţa coaliţiei de mâine, să convocăm Consiliul Naţional al PSD, probabil în vreo două zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD.
Întrebat dacă social-democraţii ar putea ceda PNL portofoliul Apărării, el a spus că nu a existat o astfel de discuţie: ”Nu ne interesează subiectele acestea de schimburi, de troc, ci ne interesează stabilitatea guvernării”.
El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu au fost discutate nume.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și-a anunțat luni demisia, el motivându-și decizia prin imposibilitatea colaborării cu președintele Klaus Iohannis. Premierul Nicolae Ciucă a preluat interimatul.
Demisia vine la mai bine de două săptămâni de la declarațiile sale că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, declarații taxate inclusiv de către Klaus Iohannis. „(…) probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziții”, a reacționat atunci președintele.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



