Actualitate
Un fotbalist diagnosticat cu cancer a reluat antrenamentele
Sebastian Haller, fotbalist al celor de la Borussia Dortmund, își revine după ce în urmă cu aproximativ 3 luni a fost diagnosticat cu cancer la testicule. Atacantul ivorian a revenit la antrenamente, dar nu la cele ale actualei sale echipe.
Sebastien HallerFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Sebastien Haller se antrenează alături de Ajax Amsterdam
La vârsta de 28 ani, Sebastien Haller a fost protagonistul uneia dintre cele mai interesante mutări din vara acestui an, fiind achiziționat de Borussia Dortmund pentru suma de 31 milioane de euro, după un sezon fantastic făcut la Ajax Amsterdam.
Ivorianul a impresionat în sezonul 2021/22, mai ales în UEFA Champions League, unde a rupt plasele și a marcat de 11 ori.
În luna iulie a acestui an, după ce a acuzat mai multe dureri în zona inghinală, Haller a fost supus mai multor investigații medicale, iar verdictul a fost unul crunt, cancer la testicule.
Imediat, jucătorul a început tratamentul și chimioterapie, iar luni, ivorianul le-a solicitat celor de la Ajax să se pregătească alături de ei.
Tot luni, Alfred Schreuder, managerul celor de la Ajax Amsterdam, a confirmat că Haller se pregătește alături de „lăncieri”.
„Ne-a întrebat dacă poate veni să se pregătească alături de noi.
Este minunat că îl vom avea alături de noi o perioadă. S-a antrenat pe un alt teren, care îi va prinde bine în procesul său de recuperare.” – a spus acesta.
Sebastien Haller, cu pași mici către ziua când va reveni pe gazon
După șocul suferit înainte de începerea noului sezon, Haller a trecut imediat la partea de tratament și recuperare, care îl vor ajuta să revină cât mai rapid pe gazon.
Nemții au acționat imediat după primirea veștilor dureroase și au transferat un alt atacant, din Bundesliga, cu o experiență înaltă la nivelul competiției, Anthony Modeste, pentru care s-au plătit 5.1 milioane de euro.
Haller nu și-a neglijat echipa, în ciuda problemelor medicale și a luat parte la mai multe partide disputate de Borussia pe Signal Iduna Park.
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



