Actualitate
Amazon evaluează afacerile sale neprofitabile, inclusiv a diviziei care include asistentul vocal Alexa, pentru reducerea costurilor
Amazon efectuează o evaluare a afacerilor sale neprofitabile, inclusiv a diviziei de dispozitive care include asistentul vocal Alexa, pentru reducerea costurilor, potrivit unui articol publicat de Wall Street Journal, care a dus la creşterea acţiunilor companiei cu 11%, transmite Reuters.
Boxe smart AmazonFoto: Amazon
În urma evaluării din ultimele luni, Amazon a spus angajaţilor din unele divizii neprofitabile să îşi caute de lucru în alte părţi ale companiei, în cadrul măsurilor de redistribuire a personalului din anumite în echipe în zone mai profitabile şi de desfiinţare a unor echipe în domenii mai puţin profitabile, cum sunt cele de robotică şi retail, a scris publicaţia.
Amazon îşi evaluează îndeaproape afacerea Alexa şi se gândeşte în prezent dacă ar trebui să se concentreze pe încercarea de a adăuga noi capacităţi la asistentul vocal, care este disponibil pe o varietate de dispozitive Amazon, a adăugat raportul.
Adăugarea de capabilităţi ar necesita investiţii mai mari, iar mulţi clienţi folosesc dispozitivul doar pentru câteva funcţii, potrivit raportului.
Divizia care găzduieşte Alexa a înregistrat o pierdere operaţională de peste 5 miliarde de dolari pe an, a raportat WSJ, citând documente.
”Desigur, luăm în considerare macro-mediul actual şi luăm în considerare oportunităţile de optimizare a costurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Amazon, Brad Glasser.
Glasser a spus că compania este ”optimistă cu privire la viitorul Alexa”, deoarece rămâne o afacere importantă şi o zonă de investiţii pentru Amazon.
Vestea vine la doar câteva săptămâni după ce Amazon a avertizat cu privire la o încetinire a creşterii pentru sezonul aglomerat al sărbătorilor, când generează cele mai mari vânzări, spunând că consumatorii şi companiile care au grijă de inflaţie au mai puţini bani de cheltuit. Săptămâna trecută, Amazon a declarat că va îngheţa angajarea forţei de muncă corporative pentru următoarele câteva luni din cauza unui ”mediu macroeconomic neobişnuit”.
Sursa: news.ro
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Diverseacum 3 săptămâniRepatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026



