Actualitate
Scriitorul italian antimafia Roberto Saviano este judecat pentru că a numit-o „bastardă” pe Giorgia Meloni
La Roma a început marţi procesul în care Roberto Saviano, cel mai cunoscut scriitor italian antimafia, autorul romanului Gomorra, este judecat pentru insultă, infracţiune reclamată de Giorgia Meloni, acum prim-ministru, relatează Reuters și Agerpres.
Colaj foto: Roberto Saviano și Giorgia MeloniFoto: Andreas SOLARO / AFP / Profimedia
În decembrie 2020, într-un interviu televizat, Saviano i-a numit „bastarzi” pe Meloni şi pe Matteo Salvini. „Toate mizeriile (spuse de cei doi lideri ai dreptei despre organizaţii neguvernamentale – n.r.), taxiuri pe mare, croaziere (pentru migranţi – n.r.) înseamnă doar bastarzi (…) Meloni, Salvini, bastarzilor, cum aţi putut?”. Scriitorul s-a indignat după ce a văzut imagini cu o operaţiune de salvare pe mare în care a murit un bebeluş de şase luni, pe care organizaţia neguvernamentală Braţe Deschise nu a reuşit să îl aducă la timp în Italia pe calea aerului.
Teoretic, dacă va fi considerat vinovat, Saviano ar putea fi condamnat la maximum trei ani de închisoare, dar practic – menţionează Reuters – în Italia se aplică în astfel de cazuri amenzi începând de la 500 de euro sau se pronunţă sentinţe cu suspendare.
„Voi apăra legitimitatea criticii la adresa puterii, chiar şi atunci când este greu”, a declarat autorul în vârstă de 43 de ani într-un răspuns scris trimis agenţiei înainte de a se prezenta în instanţă. „Pentru ce mi-aş cere scuze? Pentru că îmi fac datoria de a critica puterea, aşa cum ar trebui să facă toţi intelectualii?”, a adăugat el.
Partidul Fratelli d’Italia condus de Meloni se afla atunci în opoziţie. Luca Libra, avocatul premierului afirmă acum că „luăm în considerare retragerea plângerii”, aşa cum a cerut asociaţia scriitorilor PEN International.
Marţi, la proces, după procedurile iniţiale, s-a pronunţat o amânare pentru un nou termen, pe 12 decembrie, după ce Salvini a cerut să fie acceptat şi el ca reclamant, ceea ce l-ar îndreptăţi la despăgubiri în caz că Saviano pierde procesul.
Din 2006, când a apărut romanul Gomorra, care expune mafia din Napoli, Saviano este protejat permanent de poliţie. Cartea sa a fost transpusă într-un film şi un serial de televiziune. Scriitorul, care se confruntă adesea cu politicienii de dreapta, precizează că este urmărit şi în alte două dosare penale pentru insultă, în care este reclamat de Salvini şi de ministrul culturii, Gennaro Sangiuliano.
Între timp, în Italia continuă disputele pe tema migraţiei între organizaţiile umanitare şi noul guvern de dreapta, în care Meloni este prim-ministru, iar Salvini vicepremier şi ministru al infrastructurii. Autorităţile de la Roma acuză navele cu migranţi că acţionează ilegal. Săptămâna trecută, a fost interzisă acostarea în porturile italiene a unui astfel de vas, care a fost obligat să navigheze până în Franţa; cazul a provocat o dispută cu guvernul de la Paris.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



