Actualitate
Parlament: Şedinţă comună pentru numirea de membri ai CNCD şi adoptarea unei declaraţii de comemorare a victimelor Holodomorului
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc, miercuri, în şedinţă comună pentru numirea unor membri ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, aprobarea solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei, precum şi pentru adoptarea unei declaraţii referitoare la comemorarea foametei deliberate din anii 1932-1933 din Ucraina, Holodomor.
Palatul ParlamentuluiFoto: AGERPRES
Pe ordinea de zi a şedinţei, care este programată să înceapă la ora 13,00, se află mai multe informări din partea şefului statului cu privire la aprobarea creşterii participării României la operaţia EUFOR Althea, în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina, începând cu luna octombrie 2022, la aprobarea dislocării suplimentare a unor structuri aliate în România, mandatarea ministrului apărării naţionale de a întreprinde demersurile în vederea suplimentării efectivelor de militari şi prepoziţionării de echipamente, precum şi pentru iniţierea măsurilor necesare pentru staţionarea, extinderea şi dezvoltarea facilităţilor de instruire şi dispunere a trupelor pe teritoriul naţional.
Agenda şedinţei mai cuprinde şi o informare din partea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea dislocării pe teritoriul României a două radare, în scopul îndeplinirii misiunilor specifice.
Deputaţii şi senatorii vor mai discuta şi despre solicitarea şefului statului privind constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei şi vor vota o hotărâre în acest sens.
Adoptarea unei declaraţii a Parlamentului referitoare la comemorarea foametei deliberate din anii 1932-1933 din Ucraina, Holodomor, se află de asemenea pe ordinea de zi a şedinţei.
Totodată, vor fi făcute mai multe modificări în componenţa delegaţiilor parlamentare.
În şedinţă este programată şi numirea unor membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Comisiile parlamentare se vor întruni miercuri, înaintea şedinţei comune a Parlamentului, pentru audierea candidaţilor la ocuparea a două posturi vacante în Colegiul Director al CNCD.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant



