Connect with us

Actualitate

Press report: ​Daniel David: Vi se pare că mediul politic este unul intelectual, bine educat? Arhiepiscopia Bucureștilor recunoaște „problemele” de la biserica preotului care fura din cutia milei cu umerașul. Cum reușește să funcționeze un producător de muștar ucrainean

Publicat

pe

Daniel David: Vi se pare că mediul politic este unul intelectual, bine educat? Mie mi se pare că nu ● ​Lucian Heiuș, președintele ANAF: ”În momentul în care vom reuși să ducem la bun sfârșit modernizarea instituției, calitatea actului de control va fi mai bună” ● Arhiepiscopia Bucureștilor recunoaște „probleme ce au trebuit urgent rezolvate” la biserica preotului care fura din cutia milei cu umerașul, dar nu le numește ● Firmele lui Bădălău, “holdingul” drumurilor și construcțiilor din Sudul Capitalei, au ajuns să vândă pietriș și să închirieze utilaje ● Cum reușește să funcționeze un producător de muștar ucrainean, în ciuda crizei energetice și a problemelor legate de aprovizionare ● 19 grade Celsius – Germanii dârdâie la locul de muncă ● Conacul șefului CJ Iași, construit fără autorizații. Problemele lui Alexe ● Cât costă târgul de Crăciun din Piața Constituției și de unde vin banii ● Conducerea M. Brukenthal nu exclude posibilitatea unui act de vandalism asupra celor peste 3.000 de bunuri culturale. ”Au fost deja reconsiderate planurile de securitate” ● Cele două litere neglijate ale alfabetului românesc ● Fotbal și globalizare: experiențele naționale ale unui eveniment mondial ● Ordine și dezordine

Press reportFoto: Jeppe Gustafsson / Shutterstock Editorial / Profimedia

Daniel David, rectorul UBB Cluj: Vi se pare că mediul politic este unul intelectual, bine educat? Mie mi se pare că nu

Trăim un moment critic pentru civilizația noastră, pentru că câștigă tot mai mult teren științele false și falșii specialiști, crede psihologul Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Profesorul universitar arată cu degetul spre mass-media, care aduce în prim plan tot felul de personaje dubioase, spre rețelele de socializare, unde oricine crede că opinia lui ține loc de adevăr, dar și spre mediul politic românesc, care nu este „unul intelectual, educat”.

Declarațiile au fost făcute de către rectorul Daniel David într-un interviu PRESShub

​Lucian Heiuș, președintele ANAF: ”În momentul în care vom reuși să ducem la bun sfârșit modernizarea instituției, calitatea actului de control realizat de inspectorii ANAF va fi mai bună”

Președintele ANAF, Lucian Heiuș, este de părere că digitalizarea și modernizarea instituției vor crește semnificativ calitatea actelor administrative întocmite de angajații ANAF. “Cu cât ai o calitate mai bună a actului de control realizat de angajații instituției, cu atâta va scădea procentul de admitere în cadrul contestațiilor sau de admitere în favoarea contribuabilului în faza jurisdicțională”, a declarat într-un interviu pentru Justnews Lucian Heiuș, adăugând că și conformarea voluntară a contribuabilului din România, la declarare și la plată, va crește semnificativ odată cu modernizarea ANAF.

Șeful Fiscului a ținut să sublinieze că recentul său Ordin 1679, referitor la donațiile către ONG-uri, nu vizează sursele de finanțare ale acestora, ci este o facilitate suplimentară care va face ca fundațiile și asociațiile să aibă posibilitatea să primească mai mulți bani decât primeau până acum. Evidențiind faptul că pe partea de inspecție fiscală, instituția pe care o conduce se confruntă cu un deficit important de oameni, în București-Ilfov acționând doar 100-180 de inspectori fiscali, Lucian Heiuș crede că modernizarea ANAF presupune și schimbarea mentalității, a atitudinii funcționarului ANAF. În acest scop, în instituție a fost creată și se dezvoltă o structură nouă, o Școală de Fiscalitate, care are misiunea de a asigura în viitorul apropiat pregătirea profesională continuă a angajaților din ANAF,scrie JustNews.ro

Arhiepiscopia Bucureștilor recunoaște „probleme ce au trebuit urgent rezolvate” la biserica preotului care fura din cutia milei cu umerașul, dar nu le numește

Arhiepiscopia Bucureștilor spune că preotului Viorel Olaru i s-a luat parohia și a fost pus să plătească un prejudiciu, însă a rămas preot co-slujitor, chestiuni semnalate anterior de Libertatea.

Azi, Libertatea a publicat imagini cu un preot bucureștean, Viorel Olaru de la parohia Sfântul Proroc Daniel, extrăgând bani cu umerașul din cutia milei. În plus, ziarul a arătat, prin documente, cum părintele și socrul său, Benone Popoiag, instauraseră un sistem prin care pentru chitanțe rămase în contabilitate cu 50 de lei primeau sume de 7-9 ori mai mari.Citește aici articolul integral

Firmele lui Bădălău, “holdingul” drumurilor și construcțiilor din Sudul Capitalei, au ajuns să vândă pietriș și să închirieze utilaje.

Ani de zile, construcțiile și infrastructura rutieră din Județul Giurgiu au depins de firmele familiei Bădălau sau de cele ale apropiaților, fie că a fost vorba de lucrări de mentenanță sau de deszăpeziri. “Nava amiral” a afacerilor de familie pe bani publici a fost N.B.G. SRL, condusă azi de fiul fostului preşedintele executiv al PSD, Gabriel Bădălau.

Afacerile familiei Bădălau au început în iulie 1991, când Niculae Bădălău înregistrează la Registrul Comerțului firma N.B.G. SRL, un acronim care nu este greu de deslușit. Societatea este vârful de lance din portofoliul familiei și a crescut, mai ales, în anii 2000. După numirea în funcția de prefect al județului Giurgiu de către fostul premier Adrian Năstase, în contabilitatea familiei intră altă societate – General Building International S.R.L.

Astfel, ascensiunea politică a lui Niculae Bădălău vine la pachet cu succesul în afaceri. Firmele încep sa câstige contracte, pe banda rulantă, cu primăriile din Giurgiu și Ilfov, scrie Buletin de București.

Cum reușește să funcționeze un producător de muștar ucrainean, în ciuda crizei energetice și a problemelor legate de aprovizionare

Pe măsură ce întreruperile de curent continuă în Ucraina, producătorii locali se luptă să reziste. O fabrică din Vinnîțea este în continuare deschisă, cel puțin până în prezent. Și chiar a venit în salvarea Franței la începutul acestui an, când țara a rămas fără muștar, relatează jurnaliștii de la France24.

Când Franța a rămas fără semințe de muștar la începutul acestui an, directorul Uzinei Gastronomice Vinnîțea din Ucraina a creat rapid câteva mărci noi.

„Când a început războiul, a trebuit să încetăm să exportăm în Belarus și am reușit să înlocuim parțial asta cu exportul către distribuitori francezi”, a spus Liubov Semeniuk. „Nimeni altcineva nu avea semințe de muștar și pentru o vreme ne-am descurcat destul de bine.”, scrie RFI

19 grade Celsius – Germanii dârdâie la locul de muncă

Guvernul federal a decis să scadă la 19 grade temperatura maximă la locul de muncă. O decizie pripită? Fiindcă deja este clar că mulţi angajatori şi angajaţi trebuie să dea căldura mai tare. Zilele acestea la Ludwigsburg s-a înregistrat dimineaţa o temperatură de numai şase grade Celsius. Iar cei care au intrat în filiala locală a băncii Kreissparkasse din orăşelul cu 90.000 de locuitori, aflat la nord de Stuttgart, nu au reuşit să se încălzească cine ştie ce. Angajaţii îşi aşteaptă acolo clienţii la o temperatură de doar 19 grade, cât s-a decis pentru locurile de muncă din Germania, scrie DW

Conacul șefului Consiliului Județean Iași, construit fără autorizații. Problemele lui Alexe

Familia lui Costel Alexe, șefului județului Iași, are probleme cu obținerea avizelor necesare pentru a-și autoriza lucrări făcute în afara cadrului legal la Sculeni. Așa cum „Ziarul de Iași” a dezvăluit luna trecută, complexul „Arcaland” de la Sculeni, construit de familia lui Costel Alexe, a fost amenajat fără autorizație.

Între timp, firma deținută de fosta soție a președintelui Consilului Județean (CJ), a început demersurile pentru intrarea în legalitate. Dar, primele solicitări depuse la instituții de resort nu au fost soldate cu succes: documentațiile au fost respinse, scrie PressHub

Cât costă târgul de Crăciun din Piața Constituției și de unde vin banii

Primăria Capitalei a alocat aproape 4,5 milioane de lei pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Dar speră să recupereze o parte din bani din taxele pe care le percepe comercianților. Acestea încep de la 3.100 de lei și ajung la 31.500 de de lei pentru o căsuță, pe durata celor 37 de zile de târg.

Trei sunt instituțiile din subordinea PMB care s-au ocupat de organizarea Târgului: ARCUB, PROEDUS și CREAT.

Iată ce buget a alocat fiecare pentru eveniment, potrivit informațiilor comunicate de PMB la solicitarea spotmedia.ro

Conducerea M. Brukenthal nu exclude posibilitatea unui act de vandalism asupra celor peste 3.000 de bunuri culturale. ”Au fost deja reconsiderate planurile de securitate”

Tablouri de valoare inestimabilă, precum ”Floarea soarelui” de Vincent van Gogh, ori ”Cina cea de taină” de Giampietrino (reproducere după Leonardo da Vinci) – printre altele – au fost ținta unor atacuri cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor de mediu la nivel global.

”Am observat cu toții că în ultima vreme actele de vandalism din muzee au crescut. Actele de vandalism și de protest asupra artei nu sunt noi. Protestatarii au susținut că acțiunea lor (în special a Just Stop Oil și Letzte Generation) a fost concepută ca un semnal de alarmă în fața unei catastrofe climatice.

Fără îndoială că aceste acțiuni ce au avut în vizor lucrări de artă de o mare importanță și foarte cunoscute au adus o cantitate enormă de știri și publicitate dar și notorietate pentru cei implicați în vandalism, dar de multe ori sprijinul public a rămas divizat și nu este sigur dacă va duce direct la o acțiune constructivă pentru cauza menționată”, crede dr. Alexandru Constantin Chituță, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal, potrivit Turnul Sfatului

Cele două litere neglijate ale alfabetului românesc

Element chintesențial al identității românești, limba română modernă utilizează în prezent un alfabet derivat din cel latin, compus din 31 de litere, dintre care 5 sunt litere latine modificate prin adăugarea semnelor diacritice: „ă”, „î”, „â”, „ș”, „ț”. Dintre acestea din urmă, ultimele două – „ș” (s cu virgulă) și „ț” (t cu virgulă) – se regăsesc exclusiv în grafia limbii române. Deși, în aparență, suportul pentru tehnoredactarea computerizată în limba română a existat încă de la începutul răspândirii calculatoarelor personale în România, probabil puțini cititori au remarcat că timp de aproape treizeci de ani, majoritatea covârșitoare a textelor românești redactate computerizat au folosit în mod eronat o literă inexistentă în limba română – litera „ş” (s cu sedilă) în loc de „ș” (s cu virgulă).

Motivul principal pentru această inadvertență a fost de-a dreptul ridicol, dacă nu chiar revoltător: sistemele software pur și simplu nu au suportat reprezentarea corectă a acestei litere iar timp de mai mulți ani, implementarea corectă a suportului a fost tergiversată de instituțiile de standardizare și de companiile dominante în industria IT, scrie Syntopic

Necunoscuții formidabili care au făcut fabulosul București interbelic și pe care-i cunoaștem acum

Pentru cei care iubesc Bucureștiul vechi, pentru arhitecți și pentru cercetători, volumul Corpul Arhitecților din România, publicat de Editura Istoria Artei la sfârșitul anului 2022, este o revelație, o sursă prețioasă de informații. În cadrul proiectului “Arhiva de arhitectură: Corpul Arhitecților”, istoricul de artă Oana Marinache și istoricul Alina Havreliuc au fotografiat peste 100 de dosare noi, descoperind documente importante legate de starea civilă a arhitecților din perioada interbelică: certificate de naștere, de botez sau de obținere a cetățeniei, fotografii personale, diplome de studii și recomandări din partea comanditarilor, scrie B365.ro

Cristian Diaconescu – o cheie de citire politico-militară a ministerialei NATO de la București

Reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre ale Alianței de la București a fost dominată de războiul din Ucraina, iar semnalele politice transmise s-au referit în primul rând la sprijinul asumat și solidar în tot spațiul euro-atlantic cu această națiune răvășită de război.

Toată lumea se întreabă ce se întâmplă în Ucraina și cum va răspunde concret Alianța în fața unei Rusii agresive și imprevizibile. Fost ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, a explicat cum trebuie ”traduse” declarațiile politice făcute la București pentru CursDeGuvernare.

Fotbal și globalizare: experiențele naționale ale unui eveniment mondial

Cel mai bun fotbal se joacă, fără dubii, în Liga Campionilor, aceea din Europa, pentru că mai sunt și pe alte continente. Dar Campionatul Mondial (CM) suscită, la fiecare patru ani, o fervoare fără precedent. Globalizarea avansează, iar fotbalul este unul dintre instrumentele ei.

Sociologul britanic Richard Giulianotti a studiat relația dintre cele două. A constatat că „pentru diverși indivizi și grupuri sociale răspândite pe planetă, fotbalul furnizează și o cale de intrare în lume, producând o cunoaștere a societății globale și a relațiilor particulare dinăuntrul ei. […] Cultura contemporană a fotbalului este marcată de un amestec global de amintiri legate de evenimentele majore ale acestui sport. Aceste amintiri se produc ca un conglomerat de urme locale, naționale și transnaționale ale evenimentului”, scrie PressOne

Ordine și dezordine

Am să încep acest articol cu două teorii despre comportamentul uman și îl voi continua cu o concluzie.

Prima. În anii ’70 marile orașe din Statele Unite erau prinse într-o spirală a dezordinii, criminalității și violenței, alimentată în bună măsură de alcoolism și consum de droguri. Lucrurile degeneraseră în așa măsură încât cartiere întregi din orașe au devenit de nelocuit pentru mulți oameni și au început să fie părăsite, astfel încât clădiri întregi au ajuns să fie abandonate.

Doi sociologi criminologi, James Wilson și George Kelling au făcut o observație foarte interesantă, anume că o clădire abandonată rămânea în bună stare o vreme îndelungată, până când cineva spărgea o primă fereastră. Dacă fereastra nu era prompt reparată, în scurt timp întreaga clădire era vandalizată până când ajungea o ruină lipsită de conținut și înecată în mizerie. Cumva, faptul că acea fereastră stătea spartă dădea un semnal că acea clădire nu mai interesează pe nimeni și că era disponibilă pentru orice. În urma acestei observații cei doi au investigat și documentat o întreagă teorie despre fenomen și apoi au scris în 1982 un articol foarte influent despre combaterea criminalității, pe baza ei. Au numit-o “Teoria ferestrelor sparte”, scrie Adrian Stanciu

Baronul Nopcsa, între Kafka și Indiana Jones

Baronul transilvănean Francz Nopcsa e cel mai interesant om de care n-ai auzit: descoperitor de dinozauri pitici, călător, etnograf, fotograf, spion, candidat la tronul Albaniei.

Am auzit prima oară de Franz Nopcsa în urmă cu vreo cinci ani, în timp ce lucram la un reportaj despre Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului. Stăteam pe o bancă, cu o cafea rece în mână, într-o dimineață geroasă și luminoasă de iarnă, și îl admiram pe Magyarosaurus dacus, zis și Magy. Macheta unui dinozaur ierbivor, lungă de șapte metri și înaltă de trei metri, expusă în fața Centrului de Știință și Artă din comuna hunedoreană General Berthelot.

Cu mine era și Cristi Ciobanu, administratorul de patrimoniu al geoparcului, care îmi explica că fosilele lui Magyarosaurus dacus fuseseră descoperite la începutul secolului 20 de către un baron din satul Săcel, Franz Nopcsa (1877-1933).

„Un personaj cu totul special… un mare paleontolog, călător, poliglot, etnograf, albanolog, fotograf, spion, le-a făcut pe toate Nopcsa”, a mai adăugat Cristi, scrie Scena9

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized9 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized10 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul