Actualitate
SUA: O nouă decizie a justiţiei defavorabilă fostului preşedinte Donald Trump
O curte de apel din Statele Unite i-a adus o nouă înfrângere lui Donald Trump joi, anulând o hotărâre anterioară a unei instanţei care numise un expert independent pentru a examina documentele confiscate din reşedinţa acestuia din Florida de către poliţia federală (FBI), informează AFP.
Donald TrumpFoto: Andrew Harnik / AP / Profimedia
Judecătorii Curţii Federale de Apel din Atlanta au anulat în unanimitate ordinul unui judecător din Florida de a numi acest expert, ceea ce interzicea temporar anchetatorilor federali să folosească aceste documente în investigaţia lor penală.
Pe 8 august, FBI a făcut o percheziţie în reşedinţa de la Mar-a-Lago din Florida a fostului preşedinte, confiscând cutii care conţineau mii de documente confidenţiale, unele dintre ele clasificate, pe care Donald Trump nu le-a returnat după ce a părăsit Casa Albă, în pofida multiplelor solicitări.
Anchetatorii federali îl suspectează pe Donald Trump că a încălcat o lege a spionajului care reglementează foarte strict deţinerea de documente confidenţiale. Donald Trump a dat asigurări că aceste documente au fost desecretizate.
Curtea de apel a hotărât joi că percheziţia şi confiscarea documentelor nu au fost ilegale şi că judecătorul din Florida nu are autoritatea de a limita examinarea acestor documente de către Departamentul de Justiţie, care conduce ancheta.
Hotărârea dă undă verde procurorului special Jack Smith, numit în noiembrie de către procurorul general Merrick Garland, să îl investigheze pe Donald Trump în acest caz, precum şi în cel al rolului pe care l-a jucat în evenimentele care au condus la asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi pe 6 ianuarie 2021.
(Sursa: Agerpres)
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



