Actualitate
VIDEO Explicațiile ministrului Sănătății despre o nouă taxă pentru pacienții asigurați: „Este o opțiune”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că „este o minciună” că ar fi propusă o taxă suplimentară pentru serviciile medicale, afirmând că în strategia națională de sănătate pentru perioada 2023 – 2030 este prevăzut un proiect-pilot pentru furnizarea de servicii medicale ambulatorii contra cost, peste programul medicului. Mai exact, pacienţii care vor să fie consultaţi de un anumit medic în spital pot plăti suplimentar, în afara orelor de program ale acestuia.
Alexandru RafilaFoto: AGERPRES
Rafila a făcut aceste declarații luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, spunând că proiectul Strategiei Naţionale de Sănătate a României pentru perioada 2022 – 2030, lansat în dezbatere publică, a fost realizat integral de experţi independenţi din afara Ministerului Sănătăţii.
Potrivit acestuia, în planul strategic cu activităţi este prevăzută, ca proiect pilot, furnizarea anumitor servicii ambulatorii în unităţile sanitare publice, cu posibilitatea alegerii medicului care oferă servicii de sănătate „în baza unei plăţi reglementate legal şi suportată de beneficiar, precum şi a posibilităţii programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”: „Se precizează că este în afara normei de bază programate”.
- „Nu este vorba de nicio taxă suplimentară. Este o minciună. Nu e vorba de niciun fel de taxare dublă a pacienţilor din România.
- A fost prezentat neprofesionist acest lucru. Este vorba doar despre un proiect pilot care trebuie să se desfăşoare între 2026 şi 2028. Această strategie este supusă dezbaterii publice şi dacă Guvernul consideră că nu este oportun, acest pilot poate să dispară din acest plan de acţiuni.
- Problema este a unui pilot – să vedem dacă într-o unitate sanitară publică, după încheierea programului de lucru, un medic poate să presteze în regim privat o anumită activitate medicală şi pacientul plăteşte la spital faptul că vrea să fie consultat sau operat sau investigat de un anumit medic, dar asta nu înseamnă că pacientul este împiedicat să aibă acces la serviciile obişnuite.
- Este vorba despre o opţiune. În momentul de faţă această opţiune este doar în zona unităţilor private.
- Propunerea de pilot e doar pentru una sau două sau trei unităţi sanitare, în 2026, în care să se încerce pentru medicii din spitalul respectiv dacă vor să lucreze peste program să o facă în regim privat, dacă există solicitări pentru anumiţi medici dincolo de program. E vorba de reţinerea unei sume de bani de către spital şi cu o altă sumă este retribuit pentru activitatea suplimentară”, a spus Rafila.
Consultă aici proiectul Strategiei naționale de sănătate pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



