Actualitate
Fost jucător de la Juventus, condamnat la șase ani de închisoare pentru viol în grup
Manolo Portanova, jucător al clubului Genoa, a fost condamnat marţi la șase ani de închisoare în cazul violului în grup petrecut la Siena în 2021.
Manolo PortanovaFoto: Tano Pecoraro / LaPresse / Profimedia
Portanova a fost acuzat în anul 2021 de agresiune sexuală în grup asupra unei tinere în vârstă de 20 de ani.
Împreună cu Manolo (22 de ani) au mai fost acuzaţi fratele său, William (pe atunci minor), vărul lor şi un prieten. Fapta s-a petrecut în noaptea de 30 spre 31 mai 2021, într-un apartament din centrul istoric al Sienei.
La 10 iunie 2021, Portanova a fost supus arestului la domiciliu pentru o lună de zile. În septembrie 2022, avocatul jucătorului a prezentat o ofertă oficială de despăgubire pentru daune morale, dar avocaţii tinerei au respins propunerea, scrie News.ro.
Portanova a evoluat pentru echipele U19 și U23 ale clubului Juventus Torino, iar Genoa a plătit 12 milioane de euro pentru a obține serviciile mijlocașului (ianuarie 2021). Manolo este coleg la gruparea din Serie B cu Radu Drăgușin.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



