Actualitate
Ministrul finlandez al Apărării, Antti Kaikkonen, îşi ia două luni de concediu paternal, în plin proces de aderare la NATO
Partidul ministrului finlandez al Apărării a salutat joi decizia sa de a-şi lua un concediu paternal de două luni în plin proces de aderare a Finlandei la NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Ministrul finlandez al Apararii, Antti KaikkonenFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
„Susţinem cu mândrie decizia lui Antti Kaikkonen”, a declarat ministrul de finanţe şi şefa partidului Centru, Annika Saarikko, membră a coaliţiei la putere la Helsinki.
Antti Kaikkonen şi-a anunţat marţi decizia de a lipsi de la serviciu din 6 ianuarie şi în luna februarie pentru a se ocupa de al doilea său copil, născut în iulie.
„Copiii sunt încă mici, vreau să mi-i amintesc şi altfel decât în poze”, a postat el pe Twitter.
Finlanda oferă 54 de zile de concediu proaspeţilor taţi
Ca şi în alte ţări nordice, a-ţi lua două sau trei luni de concediu paternal după naşterea unui copil a devenit ceva frecvent în Finlanda.
Ţara le oferă 54 de zile de concediu proaspeţilor taţi. Aproape 80% îşi iau concediul, dar numai o parte în totalitate.
Opţiunea rămâne rară pentru liderii politici, Kaikkonen fiind printre puţinii bărbaţi de pe firmamentul politic care îşi ia concediu paternal în Finlanda.
Fostul premier Paavo Lipponen a fost un pionier când şi-a luat de două ori câteva zile de concediu de paternitate atunci când era şef al guvernului.
„Libertatea de a lua sau de a decide un concediu familial aparţine fiecăruia”, a afirmat Annika Saarikko.
Deputatul din partidul Centru Mikko Savola va asigura interimatul la Ministerul Apărării.
Finlanda şi Suedia au renunţat la deceniile de nealiniere militară după invadarea Ucrainei de către Rusia vecină, anunţându-şi în mai candidatura la NATO.
Dintre cele treizeci de membre ale alianţei militare occidentale, numai Ungaria şi Turcia nu au ratificat încă aderarea lor, care necesită un acord unanim.
Punctul principal de blocaj este cu Ankara, care cere autorităţilor de la Stockholm şi Helsinki să-şi înăsprească poziţia faţă de grupurile kurde considerate „teroriste” de Turcia.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



