Connect with us

Actualitate

Scandal pe funcții la IPJ Cluj/ Căprioare pentru mușamalizare

Publicat

pe

Preluare https://www.cotidianul.ro

Pentru a avea acces la funcţiile din Poliţia clujeană, recomandarea rudelor rezolvă tot

Modul în care se fac angajările în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj ridică multe semne de întrebare, chiar în rândul polițiștilor. Ba, mai mult, surse judiciare spun că posturile ar fi scoase cu dedicație.

Spre exemplu, spun sursele citate, cumnatul șefului Serviciului Resurse Umane – totodată, frate cu fostul șef de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – ar fi primit undă verde pe toate planurile pentru a fi angajat la Serviciul Financiar. Fostul șef de la Arme este trimis în judecată pentru favorizarea infractorului.

Potrivit surselor citate, deși sunt încadrați ca polițiști și vor primi grad, candidații vor fi scutiți de probele sportive. În rest, toate celelalte cerințe rămân ca și pentru polițiști. Acest lucru, spun aceleași surse, s-ar fi făcut pentru că cel care vrea să obțină postul, Ciprian Bob, este fratele fostului șef al Serviciului Arme și Substanțe Periculoase și fost șef al Serviciului de Poliție Rutieră Lucian Traian Bob. Soția acestuia din urmă, comisar-șef Ioana Paula Bob, este șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Cluj.

Interesant este, mai spun sursele, că Ciprian Bob este angajat ca informatician la Compania de Transport Public din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și, totodată, patronul firmei CSI Pirotehnic din satul Luna de Jos, comuna Dăbâca, județul Cluj. Societatea înființată în anul 2009 are ca obiect de activitate „alte activități recreative și distractive“, iar pe pagina de Facebook se laudă: „Focuri profesionale de artificii, interior și exterior, profesionalism, calitate, seriozitate și prețuri de criză“. Aceleași surse spun că polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ar fi avut interdicție să verifice firma fratelui șefului, în schimb erau trimiși în control la competitorii firmei CSI Pirotehnic, în special la cea patronată de un fost colonel de Geniu, dar omul, fiind de meserie, avea toate cele necesare și era găsit tot timpul în regulă. De când Lucian Traian Bob a fost scos la pensie ca urmare a unui scandal, societatea CSI Pirotehnic SRL este în declin. Ultimul bilanț, pe anul 2016, arată astfel: active circulante – 10.136 lei; creanțe – 8.710 lei; casa și conturi în bănci – 1.426 lei; datorii – 54.071 lei; cifră de afaceri netă – 12.083 lei; cheltuieli totale – 18.063 lei și pierdere netă – 6.342 lei.

 

Lucian Bob şi Marius Vana, încurcaţi de-o căprioară

Favorizarea infractorului

Fostul șef de la Poliția Rutieră Cluj Lucian Traian Bob și polițistul Felician Mărincuș sunt acuzați de favorizarea infractorului după ce ar fi fost prinși că ar fi favorizat un braconier. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Cluj. Procurorii susțin că Lucian Bob, în perioada în care era șef la Serviciul Arme, l-a ajutat cu bună știință pe un vânător din Cluj, omul de afaceri Marius Vana, care a braconat trei căprioare. Bob l-ar fi învățat pe Marius Vana, zis „Vănocu“, cum să-și distrugă armele pentru ca acestea să nu mai poată fi expertizate, iar în paralel, Bob a dat dispoziții ca dosarul să fie clasat cu rezoluție „autor necunoscut“, cu toate că exista o expertiză balistică prin care s-a stabilit că cele patru cartușe găsite la locul braconajului au fost trase cu arma omului de afaceri Marius Vana. „Se reține că, în perioada 2009-2011, inculpatul, în calitate de comisar-șef de poliție, șef al Serviciului Arme, Explozibili din cadrul IPJ Cluj, ar fi favorizat pe Vana Marius Ovidiu, autorul unei infracțiuni de braconaj, făcând demersurile pentru trecerea dosarului în evidența cauzelor cu autor necunoscut, cu toate că existau probe și indicii temeinice privind comiterea faptei de către Vana Marius Ovidiu“, susțin procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În 2013 dosarul a fost redeschis. Marius Vana a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare și la plata sumei de 36.000 euro, în favoarea Direcției Silvice Cluj, fiind acuzat că a braconat, pe 6 august 2009, trei căprioare care valorau 12.000 euro bucata. Ancheta a fost declanșată de un pădurar care a sesizat poliția după ce a descoperit resturile a trei ciute pe fondul de vânătoare de la Dumbrava, județul Cluj. Ancheta a confirmat faptul că braconierul a tranșat, la fața locului, animalele braconate, după care a luat carnea, în timp ce oasele și intestinele le-a lăsat acolo. Polițiștii au descoperit, cu un detector de metale, patru tuburi ale unor cartușe trase cu o armă cu calibrul 8x68S. Braconierul a folosit o armă marca Steyr Mannlicher. „A predat arma de vânătoare, aceasta având patul din lemn rupt în mai multe bucăți, țeava îndoită la capătul dinspre cătare și retezată prin tăiere în dreptul cutiei mecanismelor și fisuri la cutia mecanismelor“, precizează procurorii. Pe armă era rugină, iar oțelul prezenta urme de arsură produsă de acidul sulfuric.

Cuiul percutor a trădat

Vană a spus că a deteriorat arma în data de 2 august 2009. Aceasta a fost rezemată de zidul garajului și a lovit-o cu mașina. „Arma a căzut în canalul colector. Țeava s-a îndoit în dreptul mecanismelor, iar patul de lemn s-a spart. Inculpatul a mai precizat că, întrucât s-a enervat, a retezat țeava armei, cu un flex, lângă cutia mecanismelor“, se mai arată în sentință. Expertiza a arătat că arma a fost folosită la braconaj, cu toate încercările de distrugere. Expertul a luat o armă identică, a montat cuiul percutor, care lasă, la rândul lui, urme specifice și unice, și a stabilit, fără echivoc, că arma folosită la braconarea celor trei ciute îi aparține lui Marius Vana. Pentru a scăpa de condamnare, Vana a făcut tot posibilul, dar probele adunate l-au înfundat și mai tare. Inițial a declarat că a fost la vânătoare pe data de 2 august 2009, deși el avea autorizație să împuște un cerb, valabilă în perioada 10 iulie – 8 august 2009. Potrivit probelor adunate, a rezultat că Vana a împușcat cerbul pe data de 28 iulie 2009 și că în acel moment autorizația și-a pierdut valabilitatea. „A rămas neclar la ce vânătoare a participat inculpatul în data de 2 august 2009, fiind știut că organizarea unei vânători presupune o serie întreagă de condiții nu ușor de îndeplinit“, spun magistrații.

Hotelul Colina, preferat de anchetatorii veniţi de la centru

Cum a blocat ancheta

Ancheta a fost demarată de agentul Gelius Mărincuș, care s-a dus acasă la Marius Vana și a ridicat armele gata deteriorate. Pe 7 septembrie 2009, dosarul a ajuns la inspectorul Sorin Trif, dar din dispoziția lui Lucian Traian Bob, a fost reatribuit agentului Mărincuș. Un alt polițist, comisarul Iosif Curt, condamnat pentru luare de mită, a spus, în timpul audierilor ca martor, că Lucian Bob se interesa tot timpul de acest dosar penal. Curt a mai explicat că pentru o perioadă a lucrat personal în acest dosar și că a dispus și el efectuarea unei expertize balistice, dar a renunțat după ce comisarul Bob i-a dat ordin în acest sens. După doi ani de tergiversări, pe data de 17 august 2011, agentul Gelius Mărincuș, la care s-a întors ancheta, a clasat urmărirea penală împotriva lui Vana, deși una dintre expertizele balistice a indicat arma acestuia ca fiind aceea cu care s-a braconat. „Au fost epuizate toate versiunile de anchetă și au fost efectuate toate verificările necesare care se impun pentru descoperirea autorului faptei, încă nu s-a reușit identificarea acestuia“, a scris agentul Mărincuș în referatul de clasare a urmăririi penale. Comisarul-șef Lucian Bob a explicat că a fost de acord cu clasarea urmării penale deoarece au fost epuizate toate variantele de lucru și că „nu mai există nicio variantă de lucru și nicio posibilitate de identificare a autorului infracțiunii“. Procurorii au preluat cazul și au făcut propria anchetă. A fost făcută o altă expertiză care a demonstrat că arma a fost distrusă intenționat şi că proprietarul a încercat deteriorarea acesteia cu acid sulfuric. Culmea culmilor este că în timp ce își așteaptă sentința de la Curtea de Apel Cluj, Lucian Traian Bob s-a angajat la Poliția Locală, la Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății, cu gradul de inspector clasa I. Or, legea spune că nu te poți angaja în această funcție dacă ești trimis în judecată sau în curs de urmărire penală, mai ales pentru favorizarea infractorului. Aceleași surse afirmă că arma personală a lui Lucian Traian Bob a fost vândută soției sale, Ioana Paula Bob…

Căprioare pentru mușamalizare

Sursele noastre din IPJ Cluj afirmă că, deși a fost sesizat Corpul de Control din IGPR, reprezentanţii acestuia au plecat satisfăcuți de la Cluj, iar ancheta a fost închisă cu „sesizarea nu se confirmă“. Aceleași surse au declarat că cei de la Corpul de Control au fost cazați la Hotel Colina (cămin-garnizoană care aparține de MAI), iar polițiștii i-au omenit cu un mistreț și o căprioară trasă în țiplă, pe care le-au pus în portbagajul unei mașini cu care veniseră cei de la București. Mai mult, acestora le-ar fi fost oferite pentru „delectarea ochiului“ și „căprioare bipede“. (Cutov Ina).

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized3 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Top Stiri Comisarul