Actualitate
Grupul Wagner spune că a găsit cadavrul unui britanic dispărut în Ucraina
Forțele Grupului Wagner din Rusia au găsit miercuri cadavrul unuia dintre cei doi voluntari britanici dați dispăruțiîn estul Ucrainei, a anunțat copania militară privată într-un comunicat, potrivit Reuters.
Mercenari din cadrul grupului WagnerFoto: Viktor Antonyuk / Sputnik / Profimedia
Aceasta nu a menționat numele celui decedat, dar a precizat că pe corpul său au fost găsite documente aparținând celor doi britanici.
O fotografie postată alături de declarație părea să arate pașapoartele purtând numele lui Andrew Bagshaw și Christopher Parry, cei doi lucrători dispăruți.
Poliția ucraineană a declarat luni că îi caută pe cei doi care au dispărut în estul Ucrainei, scena unor lupte grele între forțele ucrainene și cele rusești.
„Astăzi a fost găsit cadavrul unuia dintre ei. Împreună cu el au fost descoperite documente pentru ambii britanici”, se arată în comunicatul Wagner. Acesta nu a oferit detalii despre locul în care a fost găsit cadavrul.
Poliția ucraineană a declarat că cei doi au plecat vineri dimineață din orașul Kramatorsk spre orașul Soledar și au fost dați dispăruți sâmbătă seara, după ce s-a pierdut contactul cu ei.
Comunicatul poliţiei ucrainene nu oferă detalii despre activitatea lor de voluntariat.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Marii Britanii a declarat: „Sprijinim familiile celor doi bărbați britanici care au dispărut în Ucraina”.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



