Connect with us

Actualitate

Următoarea conferință pentru climă COP va fi condusă de CEO-ul unui gigant petrolier din zona Golfului

Publicat

pe

CEO-ul companiei petroliere naţionale din Emiratele Arabe Unite a fost desemnat joi în funcţia de preşedinte al celei de-a 28-a sesiuni a Conferinţei ONU pentru climă (COP28), care va avea loc în 2023 în această ţară din regiunea Golfului Persic, relatează AFP și Agerpres.

Sultan Ahmed al-JaberFoto: Kamran Jebreili / AP / Profimedia

Sultan Ahmed al-Jaber, ministrul Industriei din Emiratele Arabe Unite şi directorul general al gigantului petrolier ADNOC (Abu Dhabi National Oil Company), care este şi trimis special pentru schimbări climatice, va fi primul CEO din lume care va prezida o sesiune COP, potrivit unui comunicat publicat joi de agenţia de presă WAM.

„Vom promova o abordare pragmatică, realistă şi axată pe soluţii”, a declarat Sultan Ahmed al-Jaber, citat în acelaşi comunicat. „Acţiunea climatică reprezintă o uriaşă oportunitate economică de investiţii în dezvoltarea durabilă. Finanţarea este cheia”, a adăugat el.

Oficialul saudit conduce ADNOC din 2016, precum şi Masdar, compania saudită pentru promovarea energiilor regenerabile. Activitatea sa duală i-a atras însă critici din partea activiştilor de mediu.

„Numirea lui Sultan Ahmed al-Jaber la preşedinţia COP28, în condiţiile în care el ocupă postul de CEO al companiei petroliere naţionale din Abu Dhabi, reprezintă un conflict de interes scandalos”, a reacţionat Harjeet Singh, de la organizaţia Climate Action Network International.

„Ameninţarea constantă a agenţilor de lobby din industria combustibililor fosili în timpul negocierilor climatice organizate de ONU a slăbit întotdeauna rezultatele conferinţelor pentru climă, însă această situaţie atinge un nou nivel de periculozitate, care este fără precedent”, a adăugat el.

Critici și dezamăgire legate de conferințele COP

Agenţii de lobby din sectorul petrolului şi gazelor naturale au venit în forţă la COP27, organizată în noiembrie în Egipt, într-un număr în creştere cu peste 25% în raport cu COP26 de la Glasgow, potrivit asociaţiilor de mediu.

Contingentul cel mai numeros provenea din Emiratele Arabe Unite, fiind urmat de cel din Rusia. Conferința COP26 a permis adoptarea unei rezoluţii privind indemnizaţiile primite de ţările sărace pentru distrugerile cauzate de schimbările climatice.

Însă COP27 nu a reuşit să facă să avanseze agenda referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ce ar permite menţinerea obiectivului global de limitare a încălzirii planetei noastre.

De asemenea, chestiunea unei utilizări în scădere a energiilor fosile abia a fost menţionată în textul adoptat.

Emiratele Arabe Unite vrea o reducere graduală a emisiilor de carbon

Statul din zona Golfului Persic, unul dintre principalii exportatori de petrol din lume, pledează pentru o renunţare graduală la hidrocarburi şi s-au angajat să atingă neutralitatea emisiilor de carbon în 2050.

Această ţară situată în deşert şi cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, din care 90% sunt expatriaţi, a cunoscut, graţie petrolului, o creştere economică fulminantă începând din anii 1970, însă economia ei s-a diversificat progresiv în ultimii ani.

„Limitarea încălzirii climei cu cel mult 1,5 grade Celsius va necesita reduceri importante ale emisiilor, o abordare pragmatică, practică şi realistă pentru tranziţia energetică şi un ajutor sporit pentru economiile emergente”, se afirmă în comunicatul publicat joi, care se referă la obiectivul trasat în cadrul precedentelor sesiuni COP. Schimbările climatice reprezintă un subiect deosebit de important pentru ţările din regiunea Golfului Persic, unde temperaturile ating uneori pragul de 50 de grade Celsius în timpul verii.

Potrivit unui studiu publicat în 2021, anumite regiuni ar putea să devină imposibil de locuit până la sfârşitul acestui secol. COP28 se va desfăşura la Dubai în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul