Connect with us

Actualitate

Recomandări Drink Insider: Călătorului îi şade bine cu vinul: cum să vizitezi Corcova, Ceptura, Vişani şi Cogealac, cu doar 4 sticle de vin. Bonus: Abruzzo şi Bordeaux, la 2 sticle distanţă

Publicat

pe

​​Dragi prieteni ai vinului, a venit vremea pentru recomandările lunii ianuarie 2023 – o selecţie de vinuri româneşti şi internaţionale, pe care au primit-o deja, prin curier, toţi „abonaţii la vin” de pe Wineful.ro.

Recomandările Drink Insider pentru luna ianuarie 2023Foto: Wineful.ro​

Trei precizări importante:

În primul rând, nu există nicio garanţie că oricare dintre aceste vinuri ar putea fi pe placul vostru – singura cale de a vă lămuri este să le încercaţi.

În al doilea rând, vă putem garanta că vinurile sunt impecabil realizate din punct de vedere tehnic, sunt ceva mai greu de găsit (chiar şi pentru un pasionat de vin) şi încearcă să satisfacă, din punct de vedere stilistic, preferinţe cât mai diverse.

În al treile rând, dacă citiţi rândurile de mai jos şi vă bate gândul să încercaţi vinurile propuse pentru luna aceasta (şi, de ce nu, poate şi pe cele de luna viitoare), există o soluţie foarte la îndemână: un abonament lunar recurent pentru 2, 4 sau 6 sticle, pe Wineful.ro. Încercaţi abonamentul, fiindcă nu aveţi nimic de pierdut: vă puteţi dezabona oricând, fără nicio obligaţie, dacă vă răzgândiţi.

Acestea fiind spuse, iată cele 6 vinuri selectate în luna ianuarie 2023, de către Drink Insider, pentru Wineful.ro:

Vinuri româneşti (două albe şi două roşii):

Freamăt Alb 2021, Domeniul Catleya (vin alb sec din regiunea Corcova, jud. Mehedinţi)

Un cupaj pur românesc de Fetească Alba (68%) şi Fetească Regală (32%), originar din Mehedinţi (Corcova), un vin voluptos şi expresiv, care declină cu succes florile albe şi fructele galbene bine coapte. Are un nas foarte ofertant, cu flori de salcâm şi portocal, dublat de un corp amplu, cu o textură onctuoasă şi o aciditate bine dozată. Gustul aduce piersică albă, lime şi pomelo, la care se adaugă senzaţii dulci-amărui, o fină astringenţă şi misterioase aluzii condimentate.

Val Vârtej Alb 2022, Casa Rotărescu (vin alb sec din regiunea Ceptura/Dealu Mare, jud. Prahova)

Un “asamblaj secret” de soiuri albe din Dealu Mare, pe care Silviu Rotărescu, autorul vinului, nu a dorit (încă) să le divulge, lăsând în seama noastră să ghicim combinaţia corectă. Judecând însă după efluviile florale (soc, iasomie şi lămâie), după mixul exuberant de fructe tropicale (grapefruit, mango şi kiwi), dar şi după notele ceva mai neaoşe (pepene galben, piersică şi ardei verde), am putea, totuşi, bănui câte ceva…

Cuvée Vişan Roşu 2020, Gramma Wines (vin roşu sec din regiunea Vişani, jud. Iaşi)

Un cupaj de Merlot (80%) şi Fetească Neagră (20%), provenind de pe dealurile de la Vişani (lângă Iaşi), care dovedeşte că şi în nordul Moldovei se pot face vinuri roşii memorabile. Culoarea este vişiniu închis, iar nasul aduce prune pârguite, piper şi note balsamice. Corpul este plin, cu taninuri ferme şi alcool bine evidenţiat. Gustul vine cu un amestec de vişine şi cireşe negre, la care se adaugă senzaţii de lemn dulce, vanilie şi praf de cacao. Postgustul, lung şi proaspăt, lasă impresii de fructe negre confiate, trufe de pădure şi tabac.

Negru de Histria 2020, Crama Histria (vin roşu sec din regiunea Cogealac, jud. Constanţa)

Un cupaj dobrogean de Fetească Neagră (73%), la care se adaugă puţin Cabernet Sauvignon (27%), un vin proaspăt şi elegant, cu un discret aport al baricului. Culoarea este vişiniu închis, cu bordură purpurie, iar nasul aduce fructe negre şi senzaţii de scorţişoară şi cuişoare. Corpul plin se sprijină pe taninurile frumos rotunjite şi pe alcoolul bine evidenţiat. Gustul este centrat pe cireşe negre, coacăze şi mure, totul delicat învăluit în tonuri de ciocolată amară şi lemn afumat. Postgustul este lung şi intens, cu note balsamice şi aluzii de condimente dulci amărui.

Vinuri internaţionale (un alb şi un roşu):

Sessanta Passi Pecorino 2021, Azienda Marramiero (vin alb sec din regiunea Pescara, Abruzzo/Italia)

Viticultorii din regiunea italiană Pescara (Abruzzo) au o veche poveste care explică denumirea soiului local Pecorino: strugurii săi foarte dulci erau mereu “atacaţi” de către oile (pecora) din zonă. Vinul din Pecorino are o culoare galben strălucitor şi un nas extrem de proaspăt, cu flori de tei, soc şi fructe tropicale. Aciditatea este excelentă, corpul suplu şi alcoolul impecabil integrat. Gustul e centrat pe ananas, lime şi ierburi condimentate. Postgustul, lung şi citric, lasă note amărui, elegante şi aluzii minerale.

D de Dauzac Rouge 2019, Châteaux Dauzac (vin roşu sec din regiunea Margaux, Bordeaux/Franţa)

Un cupaj clasic de Bordeaux, din regiunea Margaux, cu Cabernet Sauvignon şi Merlot în proporţii aproape egale. Un vin foarte tânăr, dar totuşi bine echilibrat şi gata de băut. Culoarea este rubiniu strălucitor, iar nasul aduce fructe negre proaspete şi note de condimente. Corpul este amplu, cu o textură compactă, taninuri ferme şi alcool bine evidenţiat. Gustul vine cu cireşe negre, mure şi coacăze, la care se adaugă senzaţii de lemn dulce, scorţişoară şi piper. Postgustul e lung şi suculent, lăsând impresii de tabac, piele tăbăcită şi aluzii minerale.

PS: Dacă nu vă e teamă să experimentaţi (desigur, cu plasa de siguranţă oferită de Drink Insider), vă recomandăm un abonament lunar recurentpentru 2, 4 sau 6 sticle, pe Wineful.ro. Încercaţi abonamentul, fiindcă nu aveţi nimic de pierdut: vă puteţi dezabona oricând, fără nicio obligaţie, dacă vă răzgândiţi.

Articol susţinut de Wineful.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul