Actualitate
Petre Daea a anunțat introducerea în premieră a măsurilor „bunăstare pentru taurine”: „Vaca este acum dușmanul numărul unu al planetei, e de vină pentru tot”
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Târgu Mureş, că introducerea, prin Planul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a măsurilor de sprijin de „bunăstare pentru taurine” sunt motivate de faptul că „această specie se află într-un moment dificil” deoarece „toate cătările acuzelor sunt între coarnele vacii”.
Petre Daea cu vaci de la Târgul Indagra 2022Foto: Inquam Photos / George Calin
„Este pentru prima dată în România când introducem bunăstare pentru taurine, fie taurine de carne, fie de lapte. Ştim foarte bine că această specie se află într-un moment dificil. Peste tot la noi cunoaşteţi acest lucru. E o greutate formidabilă generată şi de seceta pe care am avut-o, pe care aţi gestionat-o în primul rând cu buzunarul dumneavoastră, mai puţin în această zonă, dar şi aici taurina, vaca de lapte, acum este duşmanul număr unu al planetei, a devenit principalul poluator. Toate cătările acuzelor sunt între coarnele vacii, vaca e de vină pentru tot”, a spus ministrul agriculturii, potrivit Agerpres.
”În condiţiile în care ştim foarte bine că ecosistemul trebuie să rămână într-o corelaţie optimă, iar planta fără animal sau terenuri fără animal nu există. Cum nu poate exista zootehnie fără producţie vegetală, cum de altminteri nu poate fi industrie prelucrătoare din zootehnie dacă n-ai animal. Păi despre ce vorbim aici? Acest ecosistem care, pe de o parte, menţine nuanţa biodiversităţii şi interesului european şi nu numai, trebuie să îl vedem în realitatea lui şi în dimensiunea lui pentru a putea mergem mai departe. Şi de aceea introducem bunăstarea pentru prima dată ca formă de sprijin, introducem plata pe lapte şi taurină”, a declarat Petru Daea, în cadrul conferinţei regionale de la Târgu Mureş a Caravanei Cunoaşterii PNS 2023-2027.
Ministrul Agriculturii a mai afirmat că momentul dificil pe care îl traversează zootehnia, generat şi de seceta din anumite zone, poate fi depăşit prin susţinerea vacilor cu lapte, măsurile de bunăstare fiind de 100 euro/cap de animal, potrivit Planului Naţional Strategic, această schemă de ajutor adăugându-se subvenţiilor europene şi de stat acordate anterior acestui sector al zootehniei.
În trecut, Petre Daea a lăudat foarte mult și ovinele, spunând chiar că „oaia este o statuie vie” și ar trebui folosită ca brand de țară.
În mandatul trecut de la MInisterul Agriculturii, Petre Daea a fost sărbătorit de către PSD la aniversarea de 70 de ani cu un tort sub formă de oaie, iar colegii săi i-au cântat la mulți ani în timp ce Petre Daea se ștergea de lacrimi.
Daea, cunoscut pentru declarațiile sale colorate, a fost subiectul unui video viral în weekend, când a părut că a adormit și sforăie în timpul unei intervenții la TV. Petre Daea a negat, adăugând că „eu nu dorm nici noaptea…”
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



