Actualitate
Clotilde Armand spune că va depune plângere penală dacă reglementările de urbanism din zonele istorice vor fi contestate de prefectul Toni Greblă
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că va depune plângere penală pentru distrugerea patrimoniului „în clipa în care Toni Greblă sau orice alt reprezentant al PSD şi PNL, vor avea tupeul să conteste reglementările de urbanism” ale zonei istorice a Bucureştiului.
Clotilde ArmandFoto: AGERPRES
- „Nicuşor Dan a înştiinţat astăzi (duminică-n.r.) opinia publică că actualul prefect al Capitalei, susţinut de PSD şi PNL, vrea să atace luni, în instanţă, PUZ Zone protejate, ceea ce ar permite suspendarea documentului, cu consecinţa intrării în legalitate a unor construcţii ridicate ilegal în zone protejate şi a ridicării altor construcţii în aceste zone, fără aplicarea reglementărilor specifice lor. Adică prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dă liber la furat, cu alte cuvinte. Până acum, în ciuda solicitărilor noastre, nici el, nici şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, nu au suspendat niciun şantier ilegal”, a scris Armand, duminică, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Ea a precizat că în Sectorul 1 sunt cele mai multe zone istorice protejate din Bucureşti.
- „Vreau să transmit un mesaj ferm: în clipa în care Toni Greblă sau orice alt reprezentant PSD şi PNL, vor avea tupeul să conteste reglementările de urbanism a întregii zone istorice a municipiului Bucureşti, vor avea din partea mea o plângere penală pentru distrugerea patrimoniului. În Sectorul 1 sunt cele mai multe zone istorice aflate sub regim de protecţie. Am reuşit să suspendăm multe şantiere ilegale şi nu vom lăsa mafia imobiliară să pună stăpânire pe oraş, indiferent cât de mulţi bani aruncă în trusturile de presă să ne intimideze sau în ameninţări făţişe”, a adăugat edilul.
Clotilde Armand a dat ca exemplu un spaţiu verde din faţa Ateneului.
- „În faţa Ateneului Român există un părculeţ. Astfel de spaţii verzii existau şi în curtea sediilor PNL şi PSD Sector 1. În toate cazurile vorbim de zone istorice protejate. Doar o minune a făcut ca un imobil să nu apară în curtea Ateneului Român şi să betoneze acel spaţiu verde. Ne-am luptat şi vom lupta împreună cu primarul general al Capitalei şi ONG-urile pentru salvarea spaţiilor verzi şi a imobilelor de patrimoniu arhitectural”, a punctat primarul.
Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că prefectul Toni Greblă intenţionează ca, luni, să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei.
Acest lucru ar însemna, a arătat edilul, că, timp de un an sau doi, „nu vom mai avea reglementări de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti”. De asemenea, potrivit lui Nicuşor Dan, în acest context, toate proiectele de autorizare trebuie să reia procedura de la nivelul certificatului de urbanism.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



