Actualitate
VIDEO Turcia: Un copil de şase ani a fost salvat după 137 de ore sub dărâmături / Ultimul bilanț al cutremurelor: peste 28.000 de morţi
Un copil de şase ani a fost salvat, sâmbătă, în provincia Hatay din Turcia, după 137 de ore sub dărâmături, în urma cutremurelor devastatoare care au lovit în această săptămână țara, a anunţat agenţia turcă Anadolu.
Cutremur în TurciaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Copilul a fost scos de sub dărâmături din locul unde se prăbuşise un bloc din Antakya, relatează News.ro. Echipele de salvare şi-au intensificat căutările în locul în care se afla copilul după ce au auzit vocea acestuia. Copilul a fost salvat şi transportat cu ambulanţa la spital.
La Manisa, un cuplu care s-a căsătorit a donat tot aurul primit
Pe de altă parte, la Manisa (vestul Turciei), un cuplu care s-a căsătorit, Berkan Demir şi Dan Jennifer Demir, a renunţat la nuntă, rezumându-se la o ceremonie simplă.
În plus, cei doi tineri au donat aurul pe care l-au primit de la invitaţii la ceremonie, acesta ajungând la Semiluna Roşie pentru a ajuta victimele cutremurelor.
La nunţile din Turcia există tradiţia ca mireselor să li se dăruiască brăţări de aur sau să li se prindă pe rochie monede de aur.
Nou bilanţ al victimelor cutremurelor: peste 28.000 de decese
Numărul deceselor înregistrate după cutremurele devastatoare de luni din Turcia şi Siria este acum de peste 28.000, conform unui nou bilanţ, anunță CNN.
În Turcia, s-au semnalat 24.617 de decese, potrivit vicepreşedintelui Fuat Oktay. Au fost răniţi peste 80.000 de oameni.
În Siria, numărul deceselor confirmate este 3.575.
Potrivit cotidianului Sozcu, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că universităţile îşi vor continua activitatea până la vară fără prezenţa fizică a studenţilor, în sistem online, astfel încât căminele studenţeşti să poată fi folosite pentru găzduirea oamenilor rămaşi fără adăpost după cutremure.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



