Connect with us

Actualitate

14 februarie, Valentine’s Day. Care este originea Zilei Îndrăgostiților și cum se sărbătorea

Comisarul

Publicat

pe

Ziua îndrăgostiţilor sau Valentine’s Day este sărbătorită, în fiecare an, la data de 14 februarie, cu precădere în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada şi Australia. În timp, a fost adoptată în mai multe ţări europene, între care şi România, în ţări de pe continentul asiatic, precum China şi Coreea de Sud, în America de Sud şi Africa. În alte ţări, Valentine’s Day este văzută ca ziua în care membrii familiei îşi arată dragostea unul faţă de celălalt, dar şi faţă de prieteni. Unele tradiţii includ şi cadouri pentru copii. În acelaşi timp, multe alte ţări au propria lor sărbătoare dedicată iubirii.

Valentine`s dayFoto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Începuturile Valentine’s Dayse pierd în negura vremurilor. Biserica Catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi diferiţi care poartă numele Valentin sau Valentinus, toţi martiri. Una dintre legende spune că Valentin era preot în Roma, în perioada secolului al III-lea. Atunci când împăratul Claudius II a hotărât că bărbaţii tineri pot fi soldaţi mult mai buni decât cei cu soţii şi familii, a interzis pentru primii căsătoria. Preotul Valentin, realizând injusteţea acestei legi, l-a înfruntat pe Claudius şi a continuat să-i căsătorească, în secret, pe tinerii îndrăgostiţi. Când acţiunile sale au fost descoperite, împăratul roman a dat ordin ca preotul să fie ucis, notează history.com.

Mulţi susţin că acest preot era Sf. Valentin din Terni, un episcop, adevăratul patron al acestei sărbători. Şi el fusese decapitat la ordinul aceluiaşi împărat, în afara zidurilor Romei. Alte legende sugerează faptul că Valentin a fost ucis pentru încercările sale de a-i ajuta pe creştini să fugă din închisorile romane, unde erau adeseori bătuţi şi torturaţi. Potrivit uneia dintre legende, un deţinut, pe nume Valentin, îndrăgostit de fata administratorului închisorii, i-a trimis acesteia prima scrisoare de dragoste (prima „valentină”), înainte de a muri, pe care a semnat-o „De la Valentinul tău”, o expresie care este folosită şi astăzi.

Abia la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii păgâne a Lupercaliilor, un festival ce marca venirea primăverii, cu ritualuri de fertilitate şi găsirea perechii. Sfântul Valentin, cunoscut ca Sfântul Valentin al Romei, a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei.

Primele mesaje de Valentine’s day au apărut în Evul mediu

Poetul englez medieval Geoffrey Chaucer a fost prima persoană care a marcat Ziua Îndrăgostiţilor, ca fiind ziua celebrării iubirii, în poezia sa „Parliament of Foules” din 1475, între versurile sale aflându-se şi următoarele: „For this was sent on Seynt Valentyne’s day / Whan every foul cometh ther to choose his mate”. În termeni moderni, versurile ar spune: „Aceasta a fost de ziua Sfântului Valentin, când fiecare pasăre vine acolo să-şi aleagă perechea”. Aceste rânduri reflectau credinţa larg răspândită în Evul Mediu că păsările îşi alegeau perechea la mijlocul lunii februarie. Această credinţă s-a suprapus peste Ziua Sfântului Valentin, care a devenit „sfântul patron al îndrăgostiţilor”, potrivit https://www.scrapbook.com/.

Saluturile cu ocazia acestei zile erau populare în Evul Mediu, însă mesajele scrise au început să apară abia după 1400. Cel mai vechi mesaj scris de Sf. Valentin, care există încă, a fost o poezie scrisă în 1415 de Charles, duce de Orleans, soţiei sale, în timp ce era închis în Turnul Londrei, în urma capturării sale în bătălia de la Agincourt. Mesajul scris face parte acum din colecţia de manuscrise a Bibliotecii Britanice din Londra, Marea Britanie. Câţiva ani mai târziu, se pare că regele Henry al V-lea a angajat un scriitor pe nume John Lydgate pentru a compune o „valentină” către Catherine de Valois, notează https://www.greetingcard.org/.

În Marea Britanie, această zi a început să fie populară prin secolul al XVII-lea. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, era ceva obişnuit ca prietenii şi îndrăgostiţii din toate clasele sociale să schimbe mici mărturii de afecţiune sau note scrise de mână, iar până la 1900 felicitările tipărite de Valentine’s day au început să înlocuiască scrisorile scrise în urma îmbunătăţirilor aduse tehnologiei de imprimare. Felicitările gata făcute erau o modalitate uşoară pentru oameni de a-şi exprima emoţiile într-un moment în care exprimarea directă a sentimentelor proprii era descurajată. Tarifele poştale mai ieftine au contribuit, de asemenea, la creşterea popularităţii trimiterii de felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor.sau Valentine’s day.

Primele cadouri de Valentine’s Day din America

Probabil că americanii au început să schimbe „valentine” făcute manual la începutul anilor 1700. În anii 1840, Esther A. Howland (1828-1904) a început să vândă primele „valentine” produse în serie din America. Femeia de afaceri, cunoscută şi sub numele de „Mama Îndrăgostiţilor”, a realizat creaţii elaborate cu dantelă reală, panglici şi poze colorate. Potrivit Greeting Card Association, doar în SUA, astăzi, sunt trimise aproximativ 190 de milioane de felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor, această zi fiind a doua cea mai mare sărbătoare a anului, după Crăciun.

Ziua Îndrăgostiţilor a fost adoptată în mai multe ţări europene, între care şi România, în ţări de pe continentul asiatic, precum China şi Coreea de Sud, în America de Sud şi Africa, Australia. În alte ţări, Valentine’s Day este văzută ca ziua în care membrii familiei îşi arată dragostea unul faţă de celălalt, dar şi faţă de prieteni. Unele tradiţii includ şi cadouri pentru copii, iar altele dovezi de apreciere între prieteni. În acelaşi timp, multe alte ţări au propria lor sărbătoare dedicată iubirii. În acest sens, amintim Dragobetele, care este sărbătorit de români la 24 februarie, şi care păstrează unele atribuţii ale zeului dragostei în mitologia romană, Cupidon, fiind patronul dragostei şi al bunei dispoziţii.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate3 zile ago

Izolarea fonică oferită de ferestrele PVC – Un somn liniștit

Zgomotul constant al orașului, claxoanele, motoarele turate sau chiar agitația de zi cu zi din cartierele aglomerate pot deveni factori...

Actualitate3 zile ago

Ce sunt riflajele decorative din PVC și de ce au devenit atât de populare

Designul interior a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, în care materialele moderne au început să concureze sau chiar...

Actualitate3 zile ago

Vestiarele metalice cu uși scurte – Definiție și rolul în optimizarea spațiului

Într-o lume în care fiecare metru pătrat contează, mai ales în spațiile de lucru, soluțiile inteligente de depozitare devin tot...

Diverse7 zile ago

Principalele greseli pe care le poti face in alegerea firmei de servicii funerare

Organizarea unei ceremonii funerare este o provocare dificila pentru familiile indurerate care tocmai ce au pierdut pe cineva drag in...

DiverseO săptămână ago

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară...

DiverseO săptămână ago

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie...

UncategorizedO săptămână ago

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și...

Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări” Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”
DiverseO săptămână ago

Cât costă liniștea ta – diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”

Dacă ești o persoană îndemânatică, este posibil să îți dorești să te ocupi tu de toate sarcinile, chiar și atunci...

Business::Customer Service2 săptămâni ago

Amenda pentru schimbarea acoperișului fără autorizație: ce trebuie să știe proprietarii de locuințe din România

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își renoveze acoperișurile, fie pentru a îmbunătăți izolația termică, fie pentru...

Diverse2 săptămâni ago

Poligraful și vârsta – Variațiile răspunsurilor la diferite grupe de vârstă

Poligraful, cunoscut popular și sub denumirea de „detector de minciuni”, este un instrument care măsoară răspunsurile fiziologice ale organismului –...

Social2 săptămâni ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 săptămâni ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 săptămâni ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 săptămâni ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 săptămâni ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 săptămâni ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 săptămâni ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 săptămâni ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 săptămâni ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Actualitate2 săptămâni ago

În urma unui caz aparent fără speranță: povestea unui avocat executare silită și a luptei pentru justiție

Pe o zi ploioasă de toamnă, într-un birou mic din centrul Bucureștiului, un avocat dedicat explora cu atenție dosarele unui...

Top Stiri Comisarul