Connect with us

Actualitate

​Ensys Renewable Solutions: 2023 va fi anul tranziției IMM-urilor către energia regenerabilă

Publicat

pe

Criza energetică pe care România, Europa și chiar întreaga lume o traversează ne arată că statele trebuie să adopte o nouă paradigmă în ceea ce privește producția și consumul de energie. Provocările anului trecut ne-au făcut să vorbim despre “sărăcia energetică” și despre “consumatorii vulnerabili”. În fața valului de scumpiri pe piața energiei electrice, atât cetățenii cât și firmele au tremurat de teama incapacității de a-și plăti facturile. Schemele de plafonare a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici, dar și pentru companii – prin OUG 27/2022, au dat timp consumatorilor să regândească modul în care trebuie să își adapteze consumul și chiar să își producă energia.

2023 va fi anul tranziției IMM-urilor către energia regenerabilăFoto: Ensys

Soluția cea mai eficientă, cu implementare rapidă și cu rezultate imediate, vine de la sistemele fotovoltaice care pot produce în integralitate necesarul IMM-urilor și chiar le permit acestora să devină producători de energie electrică, “prosumatori”, care vând energie.

“IMM-urile și antreprenorii români sunt cu un pas înaintea Statului. Nevoia te face să inovezi, să cauți soluții pentru problemele de zi cu zi, iar energia este o problemă vitală pentru supraviețuirea celor 500.000 de IMM-uri din țara noastră. Din păcate, statul nu ține încă pasul din punct de vedere birocratic cu nevoile antreprenorilor, mai ales când vine vorba de analiza și implementarea proiectelor ce țintesc producerea de energie din surse regenerabile. Cu toate acestea, așteptările sunt mari și vedem preocupare din partea Guvernului pentru deblocarea acestei situații. ENSYS recomandă tuturor antreprenorilor să își calculeze necesarul și să contacteze furnizori de soluții acreditați ANRE, cu experiență în implementarea proiectelor fotovoltaice pentru clienți industriali”, declară Sebastian Crisan, CEO interimar Ensys.

Astăzi, companiile se lovesc de problema finanțării, a lichidității, a calculelor care țin de amortizarea investiției în timp. Vești bune vin din zona guvernamentală, unde prin proiecte precum Electric-UP se asigură finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii și din domeniul HORECA. Companiile pot achiziționa și instala sisteme fotovoltaice cu putere cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp, cu o finanțare de cel mult 100.000 euro, pentru producție necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național. Cu toate acestea, având în vedere că în România sunt în jur de 500.000 de IMM-uri, bugetul alocat acestui program, adică 476 milioane lei, nu satisface nici pe departe nevoile pieței. La un calcul simplu, vorbim despre cel mult 2000 de potențialii beneficiari, la o putere medie instalată de 50 kWp, cu un total de 225 MW putere generată suplimentar în sistemul energetic.

Potențialul este mult mai mare și nevoile pieței sunt și mai acute! Soluții alternative vin din Europa. La finalul anului trecut, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansa un proiect prin care se acordă ajutoare de minimis firmelor românești pentru obținerea unor granturi de câte 50.000 – 200.000 de euro pentru instalarea de panouri solare și sisteme de producere a energiei electrice.

Numai în acest an, pe segmentul business-to-business cu sisteme de peste 50kWp, ENSYS are în execuție 75 de proiecte, cumulând aproape 11 MWp, numărul acestora urmând să crească pe măsură ce proiectele deja contractate vor obține toate avizele tehnice necesare.

“Dacă anul 2022 a produs multă neliniște în rândul consumatorilor, pentru România, ne așteptăm ca anul 2023 să aducă progrese mari în privința numărului companiilor care își instalează sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din sursă regenerabilă. Ne așteptăm ca 2023 să fie anul tranziției IMM-urilor către energia regenerabilă. Consumatorii industriali se concentrează pe date de amortizare, investiție și rentabilitate, iar în final se lovesc de costul ridicat al finanțării sau de lipsa lichidității. Cu toate acestea, marii consumatori de energie electrică sunt pregătiți să aloce între 10-20% din bugetul de investiții pentru finanțarea unui proiect de eficientizare energetică. Iar acolo unde achiziția de sistem nu este o opțiune, venim în ajutorul clienților cu servicii de tip OpEx prin produsul revoluționar “Solar as a Service” pentru “închiriere” de energie verde, la costuri semnificativ reduse față de costul mediu de furnizare energie electrică. Ensys fiind probabil primul furnizor privat de servicii complete în segmentul fotovoltaicelor din România care oferă astfel de servicii, fără a condiționa suplimentar clientul. Datorită experienței noastre încă din anul 2006 în piață, oferim o gamă completă de servicii, de la consultanță de specialitate, proiectare, avizare și autorizare, montaj și mentenanță, asigurând cele mai înalte standarde de calitate”, mai spune Sebastian Crișan.

Ensys (www.ensys.com.ro) este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme fotovoltaice la cheie din România. Compania oferă soluții complete de sisteme fotovoltaice: consultanță tehnică, legală, proiectare, avizare, instalare, mentenanță, accesarea de grant-uri cu finanțare din partea statului român și private. Prezentă din 2006 pe piața din România si din 2021 pe piata internațională, în unele state membre ale Uniunii Europene, Ensys Renewable Solutions are o experiență semnificativă cu proiecte fotovoltaice în aplicații rezidențiale, comerciale, industriale, horeca, parcuri solare, etc. și se bazează exclusiv pe echipe interne de montaj specializate și know-how în industria energiei electrice produsă din surse regenerabile.

Articol susținut de ​​Ensys

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul